Nov 062009
Vă mai amintiţi de vacile care invadaseră oraşul în vara lui 2005? Pornită la Zurich în 1998, Parada Vacilor s-a transformat în unul dintre cele mai mari evenimente de artă publică din lume, vacile făcându-şi apariţia în peste 50 de oraşe. Vacile sunt din fibră de sticlă şi sunt pictate de artişti locali sau internaţionali. După încheierea evenimentului vacile au fost vândute într-o licitaţie iar banii strânşi au fost donaţi unei organizaţii caritabile. Unele dintre vacile cumpărate la licitaţie se mai pot vedea încă prin oraş, cum e cea din imagine care se găseşte pe Dorobanţi lângă Charles de Gaulle.
vaca asta e pictata cu steagurile tarilor uniunii evropene. la bot e francia, apoi alemania, italia, britania e la greaban etc. rumania din pacate e la coada vacii, dar nu se vede din acest unghi
🙂 Mărturisesc că nu ştiam ce reprezintă vaca (nu e nici o placă lămuritoare pe ea) şi chiar eram curioasă. Dacă aş fi ştiut aş fi făcut poza din alt unghi, să se vađă şi partea dorsală.
Poate mai găseşti şi alte vaci din astea rămase prin oraş. Mie mi-au plăcut tare mult, dar nu ştiu pe unde au dispărut toate după ce s-a terminat parada. Care-ncotro…