Dec 202009
 

English version

Din nou online după mai bine de 48 de ore de absenţă. Nu, n-am rămas înzăpezită mai ştiu eu pe unde, şi nici n-am fost în pauză de cumpărături ci hard disk-ul de la server cumpărat şi instalat la sfârşit de iunie şi-a dat obştescul sfârşit după numai 6 luni de funcţionare. Aşa că timp de două zile bărbatu-meu s-a chinuit să recupereze datele (ultimul back up era de acum 10 zile) şi să instaleze un nou server. Iar azi în fine totul e online, fără să fi pierdut nimic. Sper că acum mi s-a schimbat norocu şi păţania asta n-o să se întâmple din nou.

Prima fotografie după această pauză înfăţişează tot clădirea al cărei turn apărea în reflecţia ultimul post, de data asta dintr-o perspectivă directă, de la nivelul străzii. După cum am menţionat în postul anterior, clădirea se află pe Calea Victoriei şi e cunoscută sub numele de clădirea Adriatica. A fost ridicată în stil modernist în anii 1936-1937 de către arhitecţii Rudolf Fraenkel, Teller şi Dem Săvulescu. Dând click aici puteţi vedea o poză cu clădirea de la sfârşitul anilor 30.

Dec 192009
 

English version

După cum am menţionat într-o postare anterioară îmi plac mult fotografiile cu reflexii. Cred că prin exploatarea lor se pot obţine nişte efecte fotografice deosebite, dându-ne în acelaşi timp o nouă perspectivă de a privi lucrurile. Drept care pentru azi vă propun una din încercările mele de a obţine o reflexie frumoasă. Fotografia am făcut-o pe Calea Victoriei şi reprezintă turnul de la clădirea de birouri Adriatica (1936) reflectându-se la apus în clădirea Hotelului Novotel.

Dec 172009
 

English version

Statuile din fotografiile de acum patru zile aparţin clădirii din poza de azi: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti, o casă de început de secol aflată pe bulevardul Lascăr Catargiu. A fost construită între anii 1908-1910 de arhitectul I. D. Berindei pentru Amiralul Vasile Urseanu (1848-1926) a cărui pasiune era astronomia şi care a fost preşedintele primei societăti româneşti de astronomie, Societatea Astronomică, înfiinţată în 1908. Casa, construită din fonduri proprii de Urseanu pentru a fi folosită drept observator astronomic al societăţii, are o cupolă în partea cea mai înaltă (nevizibilă din unghiul din care am făcut eu poza) şi a fost dotată cu o lunetă Zeiss. După moartea amiralului, casa a trecut în moştenirea soţiei sale care în 1933 o donează primăriei pentru a fi folosită ca Pinacoteca Municipiului Bucureşti. Observatorul astronomic a rămas în continuare în funcţiune în clădire. În 1949 cele mai valoroase tablouri ale Pinacotecii au fost preluate de Galeria Naţională, cele rămase formând Muzeul de Artă a Municipiului Bucureşti care a fuzionat cu Muzeul de Istorie al Bucureştiului, iar în clădire s-a înfiinţat Muzeul Ştiinţelor Experimentale, inagurat în 1950 în care a fost integrat şi Observatorul Astronomic. Astăzi Obsevatorul ţine de Muzeul Municipiului Bucureşti şi este deschis publicului.

Mai multe poze şi câteva detalii în plus găsiţi şi la Bucureştii noi şi vechi.

Trebuie să remarc că am fost plăcut impresionată de pagina de web a observatorului. Spre deosebire de multe alte pagini de web ale unor instituţii oficiale din România a lor e bine făcută: se încarcă repede, nu are reclame clipind din toate direcţiile, gif-uri mişcătoare sau mai ştiu eu ce brizbrizuri, are informaţii utile, bine catalogate, navigarea prin site e foarte uşoară şi pagina merge bine chiar şi în Chrome. Bravo pentru o treabă bine făcută.

Dec 162009
 

English version

De vănzare la căsuţele de lemn din Cişmigiu. N-am mai mâncat unul de mult din motive de siluetă (păcatele mele se numesc merdenele şi gogoşi), dar pe vremea când eram în facultate covrigii erau un aliment de bază (la paritate cu Eugeniile). Ce e drept în drumurile mele zilnice prin Bucureşti nici n-am ocazia să trec pe lângă covrigării, caz în care cel mai probabil e că n-aş rezista mirosului de covrigi calzi.

Dec 122009
 

English version

Cine îşi mai aminteşte azi de Moş Gerilă (după toate aparenţele frate geamăn cu Moş Crăciun)? Aveam vreo cinci ani când l-am întâlnit (un coleg de serviciu cu ai mei, cu costum de moş, sac şi tot tacâmul). Am fost aşa de emoţionată că am uitat poezia pe care trebuia să o recit. Dar Moşul n-a fost rău, mi-a dat cadoul şi fără poezie. Ca mulţi din generaţia mea mă gândesc cu duioşie la anii copilăriei şi am senzaţia că am trăit o copilărie fericită (cu tot cu stat la cozi, lipsă de căldură sau apă caldă). Îmi dau seama că asta a fost şi în mare parte datorită părinţilor care au încercat în felul lor să mă protejeze de realităţiile vieţii în comunism.

Fotografia de mai sus e din Piaţa Romană. Următoarele două sunt de pe Magheru, unde văd că au refolosit unele dintre luminiţele de anul trecut. Ultima e rondul de la Universitate.