Ce au leii de împărţit cu păunii? Se pare că răspunsul este un balcon, mai precis balconul unei case de pe Maria Rosetti.
Calea Victoriei a fost chiar de la apariţia ei una dintre cele mai importante artere ale Bucureştiului. A fost construită în 1692, din ordinul lui Constantin Brâncoveanu care avea nevoie de un drum care să lege casele de la moşia sa Mogoşoaia cu Curtea Veche. La început strada era cunoscută sub numele de Podul Mogoşoaiei, pentru că era podită cu bârne de lemn. După Războiul de Independenţă din 1878, când armata victorioasă şi-a făcut intrarea în Bucureşti pe această arteră, numele i-a fost schimbat în Calea Victoriei. Între cele două războaie mondiale Calea Victoriei a devenit una dintre cele mai elegante străzi, locul unde lumea ieşea la plimbare pentru a-i vedea pe alţii şi a fi văzuţi la rândul lor. Calea Victoriei ţine de la Piaţa Naţiunilor Unite până la Piaţa Victoriei şi de-a lungul ei se înşiră unele dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti printre care Muzeul de Istorie (fostul palat al Poştelor), clădirea CEC, clădirea Cercului Militar Naţional, Casa Capşa, Palatul Telefoanelor, Biserica Creţulescu, Biblioteca Centrala Universitară, fostul Palat Regal (azi Muzeul Naţional de Artă), Ateneul, Palatul Cantacuzino etc. Pe unele dintre acestea le-am arătat deja aici pe blog şi ele pot fi regăsite dând click pe eticheta “Calea Victoriei”. Subiectul fotografiei de azi este o altă clădire frumoasă de pe Calea Victoriei, Palatul Ştirbei, construit în 1833-1835 după planurile arhitectului Michel Sanjouand.
Şi încă o poză, ultima pentru o vreme, cu Ateneul, luminat şi gata de spectacol.
Pentru azi câteva poze din sala de concerte a Ateneului. Aceasta e de formă circulară, având 600 de locuri la parter şi 52 de loje. Pe peretele circular se găseşte o frescă înfăţişând momente din istoria României, operă a pictorului Costin Petrescu, executată între anii 1933-1938. Sala are o acustică deosebită.
M-am gândit să continui seria începută săptămâna trecută cu fotografiile din interiorul Operei Naţionale, cu alte câteva fotografii pe teme culturale, respectiv cu câteva poze cu interiorul Ateneului Român. Ateneul este una din clădirile mele favorite şi deseori mă gândesc la ea ca la o clădire reprezentativă pentru Bucureşti. Din păcate, din câte citesc pe internet, multă lume consideră Palatul Parlamentului mai definitoriu pentru Bucureşti decât Ateneul (şi poate au dreptate, cine ştie). Pozele de azi înfăţişează rotonda, partea centrala a parterului, care e susţinută de 12 coloane. Sala de concerte se găseşte deasupra acestei rotonde şi la ea se ajunge prin 4 scări de marmură. Mai există şi o a cincea scară centrală, “de onoare”, deschisă probabil numai la ocazii speciale.
Când ghioceii şi zambilele apar la vânzare pe străzi, atunci e sigur că în curând va veni şi primăvara.
Păstrând tema religioasă pentru încă puţin timp, pentru azi vă propun o fotografie cu Catedrala Romano Catolică Sfântul Iosif, cel mai important locaş de cult pentru catolicii Bucureştiului. Catedrala a fost construită între anii 1873-1884 după planurile arhitectului austriac Friedrich von Schmidt care a fost şi arhitectul primăriei din Viena. Exteriorul din cărămidă roşie este un amestec de stil romanic cu elemente neogotice cum ar fi rozeta şi portalul. Clădirea a fost reparată şi reconsolidată după toate cutremurele mari din secolul trecut. În mai 1999 catedrala a primit vizita Papei Ioan Paul al II-lea care a celebrat Sfânta Liturghie după ritul oriental împreună cu întreaga ierarhie a Bisericii Greco-Catolice din România. De câţiva ani s-a început construirea unui imobil de birouri înalt de 20 de etaje chiar lângă catedrală. Mi se pare cumva ironic că centrul poartă numele de Cathedral Plaza (că doar orice centru care se respectă trebuie să aibă un nume englezesc) având în vedere că Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti se luptă încă pentru blocarea proiectului. Nu e prima dată că o clădire din sticlă apare peste noapte într-o zonă de case vechi si în mod sigur n-o să fie nici ultima dată. Interesele materiale sunt mari iar terenul din centrul Bucureştiului e cât e (adică finit).
Mai jos: Un banner de protest la biserica Bărăţia:
Săptămâna trecută am trecut prin zona Grădina Icoanei şi m-am oprit să mă uit un pic la fântâna din faţa Bisericii Anglicane. Baza fântânii era acoperită de zăpadă cu totul, dar am putut admira – şi fotografia – sculptura din vârf. Ansamblul se numeşte Maternitate, şi îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe copil. A fost inaugurat în iunie 2008 şi este opera lui Virgil Scripcariu. Scripcariu este şi autorul lucrării Arca lui Noe, care toată vara trecută s-a găsit în faţa librăriei Cărtureşti şi care a fost subiectul uneia dintre primele poze postate aici pe blog.
M-am tot gândit care ar putea fi motivul pentru care silueta din imagine fredonează “All my loving” (“Toata dragostea mea”) a formaţiei Beatles, dar n-am reuşit să inventez nimic mai acătării, aşa că vă invit pe toţi să vă folosiţi imaginaţia 🙂 “Aşa a vrut autorul” nu se pune 🙂 Graffiti fotografiat în Centrul Vechi pe Str. Zarafi.
Pentru azi încă un exemplu de arhitectură interbelică, o clădire interesantă aflată la intersecţia străzilor Maria Rosetti şi Jean Louis Calderon. După cum se vede, clădirea este împodobită de nelipsitul poster publicitar. Aşa e mai nou obiceiul, fiecare clădire din Bucureşti vine cu posterul ei. Ce îmi place cel mai mult la clădire e elementul cilindric de colţ, care bănuiesc că maschează scara blocului, legând între ele cele două volume. Clădirea datează din 1933, arhitect fiind Marcel Locar. Am inclus şi o fotografie cu uşa de la intrare, un detaliu Art Deco.