Biserica Creţulescu, cunoscută şi sub numele de Kretzulescu, este o biserică ortodoxă situată în Piaţa Revoluţiei, lângă fostul Palat Regal. Considerată a fi una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, biserica a fost ridicată între anii 1720-1722 prin grija logofătului Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Stilul arhitectural este cel Brâncovenesc. Iniţial exteriorul bisericii a fost pictat, tencuiala fiind înlăturată în timpul unei renovări făcute în 1935-1936 sub conducerea arhitectului Ştefan Balş. Biserica a mai fost renovată după cutremurul din 1977 şi după Revoluţia din 1989. În timpul regimului comunist biserica urma a fi demolată dar a fost salvată prin intervenţia arhitecţilor printre care Henriette Delavrancea-Gibory.
Vă amintiţi de omul fără buze care fredona pe ritm de Beatles? În ultimele săptămâni l-am văzut mai peste tot prin oraş, împărtăşindu-şi înţelepciunile către oricine e dispus să-i arunce o privire.
După fotografia de ieri cu casa Dissescu m-am gândit să mai rămân un pic la tema stilului neo-românesc. Clădirea din fotografia de azi, o farmacie aflată pe colţul dintre Vasile Lascăr şi Maria Rosseti, înfâţişează alt frumos exemplu de arhitectură neo-românească. Fiind plecată la drum şi prin urmare departe de cărţile mele, nu pot spune exact când a fost construit imobilul. Am încercat să găsesc detalii pe web, fără succes. Nu-mi rămâne decât să completez informaţia la întoarcerea acasă.
Frumoasa casă de pe Calea Victoriei care azi adăposteşte Institutul de Istoria Artei a fost ridicată între anii 1910-1912 de arhitecţii Grigore Cerchez şi Alexandru Clavel. Casa e considerată a fi un bun exemplu de arhitectură neoromânească, remarcându-se prin ornamentaţia de inspiraţie brâncovenească. Clădirea a aparţinut lui Constantin Dissescu (1854-1932), profesor de drept şi om politic liberal, unul dintre creatorii Constituţiei de la 1923, fost ministru al Justiţiei (1899-1900), autorul primului manual românesc de drept constituţional. Mai multe detalii şi poze puteţi găsi aici, pe blogul bine documentat al celor de la Bucureştii noi şi vechi.
Alexandru Ciubotariu, cunoscut şi sub numele de Ciubi e probabil cel mai cunoscut autor de graffiti din Romania. Semnătura lui este Pisica Pătrată, o creatură fabuloasă care poate fi văzută pe multe dintre zidurile Bucureştiului şi care a devenit o adevărată marcă urbană. În ianuarie trecut Ciubotariu a devenit şi primul creator de graffiti român ale cărui lucrări au fost reunite într-un album, publicat de editura Vellant. Albumul conţine fotografii documentând apariţiile Pisicii Pătrate prin Bucureşti şi alte câteva oraşe. Pisica Pătrată a mai apărut aici pe blog în septembrie trecut, iar azi v-o prezint într-o nouă încarnare.
Am senzaţia că din fotografia de ieri nu a fost suficient de clar de câtă nevoie de renovare au casele din Centrul Vechi. Aşa că m-am decis să mai postez câteva fotografii de pe Strada Franceză. Prima fotografie înfăţişează chiar casa al cărui etaj superior a fost subiectul pozei de ieri. Mi se rupe inima când văd în ce stare sunt unele dintre casele din Centrul Vechi. Păcat, mai ales cu cât cred cu toată tăria – şi în mod sigur nu sunt singura care crede asta – că zona are mare potenţial.
Fotografia de azi înfăţişează etajul superior al unei case de pe strada Franceză, una dintre străzile din Centrul Vechi care a fost deja repavată. Din păcate, majoritatea caselor de pe strada Franceză sunt într-o stare avansată de degradare şi au mare nevoie de renovare. În ciuda aerului de dărăpanare mie una îmi sunt tare dragi şi cred că în faţadele lor în ruină se poate citi încă eleganţa lor trecută.
Voi fi plecată din Bucureşti pentru următoarele două săptămâni, dar plănuiesc să postez zilnic aşa că vă aştept ca până acum.
Într-un post anterior pe tema Teatrului Naţional din Bucureşti am menţionat că faţada acestuia a fost remodelată în 1984, obţinându-se varianta care poate fi văzută în fotografia de azi. Aceasta va fi însă modificată în curând, teatrul urmând să intre anul acesta în lucrări ample de renovare. Din ce am văzut în presă, planul propus revine la versiunea din 1973 a clădirii.
Ieri dimineaţă, 11 martie, m-am dat jos din pat şi am descoperit că afară ningea cu spor. Nu cred că există cineva care să nege că iarna asta a fost una aspră. De obicei la începutul lui martie vremea era mai călduţă, cu câteva raze de soare şi ciripeli prin copaci. Nu şi de data asta. Ce să zic? Încălzirea globală.
Azi însă a fost mai neplăcut ca ieri, pentru pietoni cel puţin, pentru că ninsoarea s-a transformat în ploaie, iar zăpada adunată pe jos s-a transformat într-o fleşcăială de nota zece.