May 312010
 

English version

Fotografiile de azi înfăţişează Biserica Anglicană a Învierii din Bucureşti, aflată la intersecţia a trei străzi, în apropiere de Grădina Icoanei. Ca multe alte biserici din Bucureşti şi Biserica Anglicană are o istorie interesantă. Construită în 1913-1914 pe o bucată de pământ donată de primărie, biserica a fost deschisă după primul război mondial în 1920, fiind sfiiţită în 1922 de episcopul Gibraltarului. În zilele de început biserica a fost frecventată cu regularitate de către Regina Maria, cu ajutorul căreia biserica a fost terminată. Biserica a fost închisă în timpul celui de-al doilea război mondial, din 1940 până în 1944, perioadă în care a fost întreţinută de o îngrijitoare pe nume Maria, care a continuat să aibă grijă de biserică până în 1983 când a fost obligată să iasă la pensie. În 1982, ca mulţumire pentru abnegaţia sa, Maria a primit Crucea Sfîntului Augustin din partea Arhiepiscopului de Canterbury. După venirea la putere a comuniştilor biserica a funcţionat fără să aibă un preot detaşat până în 1966, ea fiind deservită de preoţi aflaţi în vizită în Bucureşti. Pagina oficială a bisericii (în limba engleză) vorbeşte despre condiţiile aspre din anii 80 când biserica era supravegheată permanent şi când românii care îndrăzneau să-i calce pragul erau intimidaţi de autorităţi. La momentul actual în biserică se ţin slujbe în limba engleză în fiecare duminică. Clădirea de cărămidă roşie care aminteşte de arhitectura britanică este opera arhitectului Victor Gh. Ştephănescu.

  6 Responses to “Biserica Anglicană a Învierii”

  1. Cand am vazut fotografiile de azi nici nu mi-a venit sa cred ca sunt facute in Bucuresti. Se pare ca mai am multe de vazut pe aici…

  2. ”…biserica a fost deschisă după cel de-al doilea război mondial în 1920…” ?

  3. armyuser: Ce să mai zic? 🙂 Asta e, m-am făcut de râs. Bănuiesc că mintea îmi zbura pe câmpii în timp ce am scris postarea. Mulţam de semnalare, am corectat.

  4. As vrea sa iau si eu legatura cu parintele bisericii anglicane din Bucuresti. Ma poate ajuta cineva? astept raspus. multumesc!

  5. Dacă sunteți din București puteți merge la slujbă, care dacă nu mă înșel e în fiecare duminică la ora 10.00, și să vorbiți cu părintele la terminarea slujbei, Altfel, am găsit un număr de telefon pe pagina de web a bisericii:

    http://www.churchoftheresurrection.eu/contact_us.htm

    Nu am idee dacă părintele vorbește românește, s-ar putea să fie nevoie să vorbiți în engleză

  6. Parintele de la Biserica Anglicana nu vorbeste romaneste, vorbeste numai in engleza.

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>