Am tot postat aici pe blog fotografii cu clădirile şi monumentele din Piaţa Revoluţiei dar m-am gândit să scriu câteva rânduri şi despre piaţă. Înainte de 1989 piaţa purta numele de Piaţa Palatului, după fostul Palat Regal, numele fiind schimbat după revoluţie. Aici şi-a ţinut Ceauşescu ultimul discurs pe 21 decembrie 1989 când “marea adunare populară de solidaritate cu regimul” s-a transformat într-o demonstraţie de protest, Ceauşeştii fiind siliţi să fugă din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. În contrast cu zilele tumultoase de atunci, în ziua de azi piaţa e liniştită şi cele câteva bănci din faţa fostului CC al PCR sunt numai bune de odihnit picioarele şi de uitat la lume. În Piaţa Revoluţiei se mai găsesc şi fostul Palat Regal (actualul Muzeul Naţional de Artă al României), Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universală, biserica Creţulescu, statuia lui Iuliu Maniu, ţeapa sau pe numele ei oficial, Memorialul Renaşterii. Înainte de 1948 în piaţă se găsea şi o statuie ecvestră a regelui Carol I, opera sculptorului Ivan Meštrović, datând din 1939, statuie care a fost distrusă de comunişti. În 2005 Primăria Capitalei a decis refacerea statuii, sculptorul Florin Codre fiind ales pentru această misiune. În 2008 o machetă a statuii propuse a fost amplasată pentru o vreme în faţa Bibliotecii Centrale Universitare, dar în ultimul timp n-am mai auzit nimic de acest proiect.
May 182010