Palatul de Justiţie a mai apărut aici pe blog in decembrie anul trecut, într-o fotografie de noapte. M-am gândit că ar fi frumos să-l arăt şi într-o fotografie la lumina zilei.
Pe 20 septembrie Bucureştiul a sărbătorit 551 de existenţă, mai precis 550 de ani de la 20 septembrie 1459 când a fost menţionat pentru prima oară într-un document oficial. Evenimentul a fost marcat prin “Zilele Bucureştiului”, o suită de evenimente care mai de care menite să scoată poporul din casă şi să ne aducă cu mic cu mare în centrul urbei. Printre aceste evenimente s-a numărat şi cel din fotografiile de azi – care după cum se poate deduce, m-a scos pe mine din casă 🙂 Evenimentul s-a numit “Grădinile Nomade – Artă şi Peisaj” şi a fost organizat de Ambasada Franceză şi de Institutul Francez din Bucureşti. Idea, dacă am înţeles corect, a fost de a crea o suită de spaţii verzi pentru a sublinia importanţa grădinilor în peisajul urban. Aceste mici spaţii verzi au fost împrăştiate prin diverse locuri din oraş, fiecare reprezentând o “reinterpretare a ideii de grădină”. Fotografia de mai sus înfăţişează grădina din curtea Institutului Francez, intitulată “Grădinile celulare, obiecte nomade şi efemere”.
Piaţa Universităţii – Pajişti înflorite
Piaţa Roma – Agora verde
Piaţa George Enescu – Pădurea de argint
Gara de Nord – Tunel vegetal
Piaţa Arthur Verona – Seminţe călătoare
Pentru azi vă propun o nouă adăugire la seria “Reflexii”: cinci clădiri de pe Splaiul Independenţei oglindite în apele Dâmboviţei.
Vitrina unui restaurant de pe Academiei, cu semne că a venit toamna.
Încă o fotografie din parcul meu preferat, Cişmigiu. Tractorul a mai apărut odată aici pe blog, cu ocazia unei Zile Tematice.
Luând probabil exemplu de la Lupoaică, statuile din Piaţa Universităţii au plecat şi ele la colindat prin oraş. Noua lor casă va fi parcul Izvor unde se vor afla până se vor termina lucrările la mult plănuita parcare subterană. Să sperăm că îşi vor găsi calea înapoi şi că nu se va întâmpla ca în bancul ăla cu bilele, “una s-a pierdut şi alta s-a stricat”
Cred că nu mai e nevoie să menţionez (aş zice că e evident): sunt din nou la datorie 🙂