Sep 282010
 


English version

Pe 20 septembrie Bucureştiul a sărbătorit 551 de existenţă, mai precis 550 de ani de la 20 septembrie 1459 când a fost menţionat pentru prima oară într-un document oficial. Evenimentul a fost marcat prin “Zilele Bucureştiului”, o suită de evenimente care mai de care menite să scoată poporul din casă şi să ne aducă cu mic cu mare în centrul urbei. Printre aceste evenimente s-a numărat şi cel din fotografiile de azi – care după cum se poate deduce, m-a scos pe mine din casă 🙂 Evenimentul s-a numit “Grădinile Nomade – Artă şi Peisaj” şi a fost organizat de Ambasada Franceză şi de Institutul Francez din Bucureşti. Idea, dacă am înţeles corect, a fost de a crea o suită de spaţii verzi pentru a sublinia importanţa grădinilor în peisajul urban. Aceste mici spaţii verzi au fost împrăştiate prin diverse locuri din oraş, fiecare reprezentând o “reinterpretare a ideii de grădină”. Fotografia de mai sus înfăţişează grădina din curtea Institutului Francez, intitulată “Grădinile celulare, obiecte nomade şi efemere”.

Piaţa Universităţii – Pajişti înflorite

Piaţa Roma – Agora verde

Piaţa George Enescu – Pădurea de argint

Gara de Nord – Tunel vegetal

Piaţa Arthur Verona – Seminţe călătoare

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>