Krikor Zambaccian (1889-1962), om de afaceri de origine armeană, a fost totodată un iubitor al frumosului, care în cursul vieţii sale a asamblat o importantă colecţie de artă. În 1930 el i-a cerut arhitectului C.D. Galin să conceapă o casă care va fi folosită şi ca spaţiu de locuit şi ca muzeu pentru colecţia sa. În 1942 casa a fost gata şi publicul amator de artă putea veni odată pe săptămână să admire colecţia. Muzeul Zambaccian a fost inaugurat în 1947 când casa şi colecţia au fost donate statului român. În actul de donaţie se stipula ca operele de artă să rămână în casa lui Zambaccian, dar după cutremurul din 1977, comuniştii au mutat colecţia la Muzeul Colecţiilor de Artă, pretinzând deteriorarea clădirii. În 1992, după căderea regimului comunist, colecţia a fost returnată iar muzeul a fost redeschis. Majoritatea operelor de artă aparţin artiştilor români care au creat în perioada cuprinsă între jumătatea secolului XIX până la jumătatea secolului XX, printre care Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Jean Al. Steriadi, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Corneliu Baba etc, colecţia cuprinzând şi câteva picturi ale unor pictori francezi ca Delacroix, Renoir, Pissarro, Sisley, Cézanne. Muzeul e deschis de miercuri până duminică. Pe parcursul vizitei am încercat să mă pun în pielea lui Krikor Zambaccian şi să-mi imaginez, fară prea mare succes, cum ar fi să locuieşti acolo, printre atâtea picturi frumoase.
May 212010
noroc cu tine ca mai aflam din frumusetile capitalei. Sint din “provincie” si mereu m-am intrebat… ce as putea vizita la Bucuresti, ce as putea recomanda si altora…? descoperind azi blogul… m-am bucurat de citeva repere. Sint incintata ca azi ai postat mai multe foto…la alte postari as fi vrut mai multe amanunte ;). mercic!
pe linga cladirea asta am mai trecut..dar nu stiam ca e muzeu .
keep it up
Mulţam mult de vizită şi de cuvintele frumoase. Sunt multe lucruri de văzut în Bucureşti dar nu li se face reclama cuvenită. Încerc si eu pe cât pot să-mi aduc aportul 🙂