A fost o zi perfectă de început de primăvară. Sper să mai urmeze zile ca cea de azi.
Graffiti-ul de la Cărturești fotografiat de mine în august 2009 şi iulie 2011 are o nouă faţă. De data asta autorul e Pisica Pătrată, un cunoscut autor de graffiti român.
Nu ştiu cum sunt alţii dar pe mine una mă bucură tare mult soarele şi zilele luminoase. Mărturisesc că prefer vara iernii, chiar şi vara toridă cu asfalt topit a Bucureştiului. Iar ceea ce nu-mi place iarna nu e neapărat frigul ci faptul că nu văd soarele, că cerul e un plafon de nori gri zile la rând. Aşa că am fost foarte fericită că am putut să mă bucur de soare în fiecare zi din săptămâna trecută. Aşa de fericită încât mi-am făcut puţin timp de plimbare şi chiar am reuşit să fac câteva poze.
“Ascultă, ştii raţele alea de pe lac, la ieşirea dinspre sud a parcului? Lacul ăla mititel? Spune-mi, nu cumva ştii unde se duc raţele cînd îngheaţă apa? Nu cumva ştii?” Citatul anterior provine din una din cărţile mele favorite, “De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger. N-am idee unde se duc raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar se pare că raţele de pe lacul din parcul Tineretului nu se duc nicăieri, ci stau zgribulite pe gheaţă împreună cu nişte pescăruşi la fel de rebegiţi de frig.
În timp ce restul Europei e sub zăpadă, la Bucureşti au fost azi 12 grade Celsius şi pe alocuri (ca să folosesc un cuvânt îndrăgit de cei de la starea vremii) s-a ivit si soarele. A fost o zi tare plăcută, la fel de plăcută ca cea de ieri, când s-au înregistrat 11 grade. Se pare însă că momentul de respiro nu va ţine mult, progonoza pentru sfârşitul săptămânii fiind ninsoare şi frig. Vremea frumoasă de primăvară, atât de neobişnuită pentru ianuarie, m-a făcut să mă urnesc din casă şi cu aparatul de fotografiat la mine să fac un tur de lac în parcul Tineretului.
Zilele acestea Bucureştiul este gazda Festivalului Internaţional de Literatura, Ediţia a V-a. N-am reuşit să ajung la prima seara a festivalului, care i-a avut ca invitaţi pe Jonathan Coe şi Will Self dar în a doua seară am avut ocazia să-i ascult pe doi dintre scriitori mei români preferaţi, Lucian Dan Teodorovici şi Filip Florian. Împreună cu scriitorul macedonean Goce Smilevski, cei trei au citit câte un fragment din ultimele lor romane şi au răspuns la întrebări. Pe scurt, o seară plăcută la Clubul Ţăranului.
Pozele de azi le-am făcut în Cişmigiu acum vreo două săptămâni. M-am gândit că poate ar fi cazul să le postez înainte să înceapă să ningă 🙂
Fotografiat pe Arthur Verona.
Deşi probabil că nu va mai dura mult. E 3 octombrie şi afară sunt 24C iar săptămâna trecută, de sfârşit de septembrie, temperatura a urcat la 32C în aproape toate zilele. Ştiu că nu e ceva normal pentru octombrie dar eu una nu mă plâng: terasele de vară sunt încă deschise şi nu trebuie să-mi pun straturi peste straturi de haine.