Biserică Zlătari oglindită în clădirea Bucharest Financial Plazza pe Calea Victoriei.
Apr 282010
Andreea
Apr 252010
Povestea librăriei Cărtureşti a început în 2000 cu o librărie micuţă care încetul cu încetul s-a transformat într-un brand cultural foarte cunoscut şi într-un lanţ de librării cu multe magazine în Bucureşti şi în ţară. Deşi am intrat în multe dintre Cărtureştiuri, preferata mea (şi se pare a multora, judecând după câţi oameni se perindă zilnic pe acolo) ramâne librăria din strada Arthur Verona (în fotografie), care e găzduită într-o casă frumoasă din secolul XIX. În opinia mea Cărtureşti are cea mai mare selecţie de cărţi din Bucureşti, şi o selecţie bună de DVDuri şi CDuri, şi de cănd cu extinderea de anul trecut lucrurile stau şi mai bine. Tot acolo găsiţi şi o ceainărie, o cafenea şi o terasă de vară iar destul de des au loc evenimente culturale, lansări de carte, concerte, expoziţii şi evenimente multimedia.
Apr 242010
Mă întreb dacă cei care locuiesc în spatele ferestrelor dorm mai liniştiţi având aşa nişte paznici drăguţi.
Apr 232010
Monumentul din fotografia de azi poartă numele oficial de Monumentul Eroilor Aerului dar majoritatea bucureştenilor il cunosc drept Statuia Aviatorilor. Pentru cine nu ştie, monumentul se găseşte în Piaţa Aviatorilor, la mijlocul bulevardului Aviatorilor (ca să vezi 🙂 ) Construcţia statuii a durat cinci ani, începând cu 1930, ea fiind opera sculptorilor Lidia Kotzebue and Iosif Fekete. A fost inaugurată în 1935 în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a reginei Maria.
Apr 222010
Sunt destul de sigură că piesa mică din stânga aparţine Pisicii Pătrate, dar n-am idee cine e creatorul desenului din dreapta.
Apr 212010
Proaspăt renovat şi mai înfloritor ca niciodată. A fost construit în 1886 de catre arhitecţii Emil Ritten Forster si I.I. Râşnovanu în stilul arhitectural al Renaşterii germane. Iniţial pe acelaşi lot se afla Grand Hotel Broft, numit astfel după un fost chiriaş pe nume Carol Broft.
Apr 202010
Puteţi ghici silueta palatului în poza de mai sus? Dacă nu, aveţi voie să aruncaţi un ochi şi la poza de mai jos 🙂
Apr 192010
Zărit prin zona Grădina Icoanei.
Apr 182010
Noul val al filmului românesc a fost una din surprizele plăcute ale ultimilor cinci ani. Ca să citez un articol găsit pe web (în engleză în original) “Ideea că România ar putea ieşi la lumină ca unul dintre cele mai vibrante şi captivante centre de film din Europa, dacă nu chiar mondiale, ar fi părut, în urmă cu zece ani, de-a dreptul exagerată. Şi totuşi, în numai patru ani, o generaţie de tineri regizori români, deosebit de talentaţi, au produs o cantitate impresionantă de filme care i-a propulsat în vârful topurilor internaţionale ale criticilor de film şi în mult râvnitul nivel de vârf al festivalelor de filme de la Cannes la New York”. Unii îl numesc “nou val românesc”, alţii contestă eticheta, cert e că în ultimii ani au fost o grămadă de filme româneşti bune, lucru care nu cred să se mai fi întâmplat în istoria cinematografului românesc. Dat fiindcă mulţi dintre regizorii aparţinând acestui nou val au vârste sub 40 de ani, există speranţă că direcţia va continua (deşi la un moment dat va fi nevoie de o schimbare de formulă, înainte ca ea să devină plictisitoare). Majoritarea filmelor abordează teme legate de societatea şi cultura românească, de comunism privit prin ochii victimelor, de viaţa în nouă societate “capitalistă”. Sunt filme de buget mic şi fără efecte speciale, care rezonează cu publicul românesc care deseori a trăit ceea ce vede pe ecran. Câteva dintre cele mai cunoscute filme româneşti ale ultimilor ani au fost: “Moartea domnului Lăzărescu” (regizor Cristi Puiu, premiul Un Certain Regard la Cannes Film Festival), “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (regizor Cristian Mungiu, premiul Palme d’Or la Cannes Film Festival), “A fost sau n-a fost” (regizor Corneliu Porumboiu, premiul Camera d’Or la Cannes Film Festival), “California Dreaming” (regizor Cristian Nemescu, premiul Un Certain Regard la Cannes Film Festival), “Poliţist, adjectiv” (regizor Corneliu Porumboiu, premiul Un Certain Regard la Cannes Film Festival), “Povestiri din Epoca de Aur” (regizori Hanno Höfer, Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu). Şi în sfârşit, după această lungă introducere, am ajuns şi la fotografia de azi, reprezentând afişului celei mai noi premiate pelicule româneşti: “Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, care a obţinut Ursul de Argint la festivalul de film de la Berlin.
Apr 172010
Clădirea din fotografiile de azi adăposteşte unul dintre cele mai vechi teatre din Bucureşti, Teatrul Bulandra, înfiinţat în 1947 şi care poartă numele Luciei Sturdza-Bulandra (1873-1961), renumită actriţă de teatru din România. Actriţa a îndeplinit şi funcţia de prim director al teatrului, fiind urmată de Liviu Ciulei în perioada 1963-1972. Teatrul Bulandra are în prezent două săli de spectacole, cea din imagini purtând numele de sala Izvor. Clădirea a fost ridicată între anii 1926 – 1929 după planurile arhitectului Ion Trajanescu şi sub coordonarea inginerului Constantin Cihodaru. E cunoscută şi sub numele de Palatul Ligii Culturale. Faţada combină elemente de arhitectură neoromânească cu stilul Art Deco.
