Andreea

Apr 162010
 

English version

În caz că vă întrebaţi pe unde am dispărut, răspunsul este că sunt plecată în vacanţă în nord-vestul Argentinei, unde am avut şansa să văd nişte peisaje extraordinare, dar unde am avut probleme cu legătura la Internet, motiv pentru care am rămas în urmă cu postările. Nici o grijă, o să încerc să recuperez.

Deşi e poziţionat în plin centrul Bucureştiului, la câţiva paşi de Piaţa Universităţii, Bulevardul Regina Elisabeta pare căzut în uitare. Cu excepţia cătorva clădiri intrate în renovare, bulevardul e într-o stare vrednică de plâns. Unde mai pui că pare să fie campion la numărul de fire atârnate de stâlpi. Mare păcat, având în vedere că multe din clădirile de pe bulevard au o arhitectură interesantă şi ar putea face din Regina Elisabeta unul din cele mai frumoase bulevarde ale capitalei. În fotografia de azi, una dintre clădirile de pe bulevard, care deşi nu arată ca şi cum ar fi gata să se prăbuşească precum altele din suratele ei, ar avea totuşi nevoie de o renovare.

Apr 142010
 

English version

Cea de-a patra statuie din Piaţa Universităţii îl reprezintă pe Ion Heliade Rădulescu, “tipograf, editor, poet, prozator, critic”, “scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă”. Potrivit cu această descriere, Ion Heliade Rădulescu este înfăţişat ţinând în mâna o carte. Realizată în marmură, statuia este opera sculptorului italian Ettore Ferrari şi a fost inaugurată în 1881.

Apr 132010
 

English version

Acum trei zile am aflat din comentariile de pe blog că Piaţa Universităţii va deveni în curând un şantier de construcţie datorită lucrărilor la o nouă parcare subterană, care conform primăriei, va rezolva toate probleme de parcare în centrul Bucureştiului. Hai să fim serioşi. Există deja o parcare subterană la Inter care e mai mereu goală în timp ce străzile din jur gem de maşini. Tot ce va rezolva acest proiect e că ani de zile Piaţa Universităţii va fi un mare şantier care ne va umple plămânii cu praf. Pe timpul lucrărilor cele patru statui din piaţă vor fi mutate în Parcul Izvor. Având în vedere că multă vreme după începerea lucrărilor n-o să mai vedem piaţa aşa cum e ea acum, m-am gândit să mai postez puţin pe tema asta. Am postat deja poze cu două dintre cele patru statui aflate vizavi de clădirea Universităţii (Spiru Haret şi Gheorghe Lazăr) iar fotografiile de azi înfăţişează o a treia: statuia ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazu. Statuia, cea mai veche din oraş ridicată în cinstea unei personalităţi istorice, e opera sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) şi a fost inaugurată în 1874. Mai multe detalii despre ea găsiţi într-o postare excelentă Art Historia dănd click aici.

Apr 122010
 

English version

Mai întâi scuze pentru postarea întârziată. Sunt din nou pe drumuri şi am avut ceva mici probleme cu cazarea care mi-au dat peste cap planurile şi postările. Dar totul e bine când se termină cu bine şi în cazul meu s-a terminat cu bine. Am unde dormi la noapte şi în plus am şi legătură la Internet 🙂

“Blocul zodiac” se găseşte pe Calea Dorobanţi, la scurtă distanţă de clădirea cu vaca zburătoare şi intersecţia cu Eminescu şi Dacia. E numit aşa din cauza panourilor decorative de pe faţadă, care înfăţişează semnele zodiacului. A fost construit în 1946 după planurile arhitecţilor Radu Dudescu şi Mircea Marinescu iar panourile ornamentale au fost realizate de Constantin Baraschi.

Apr 112010
 

English version

În timp ce mergeam pe Dorobanţi am dat peste o vaca zburătoare care încerca să se strecoare pe fereastra unei case. Ajunsă acasă am căutat pe Internet după numele scris pe placa de la intrare. Cum numele aparţine unui restaurant argentinian, am găsit două posibile explicaţii: fie a venit să-şi răzbune prietenele, fie vrea să fie sacrificată pentru deliciul mesenilor.

Apr 102010
 

English version

Dat fiindcă am tot pomenit de Piaţa Universităţii în multe postări anterioare, m-am gândit că ar fi frumos să o şi arăt aici pe blog. Unul din motivele pentru care n-am arătat-o până acum e că n-am reuşit să o fotografiez satisfăcător, datorită faptului că de obicei piaţa e atât de plină de oameni şi maşini că nu se mai distinge nimic altceva decât un furnicar uriaş. Nu aşa au stat lucrurile în sâmbăta de dinaintea Paştelui, când – după cum se poate vedea din fotografiile de azi – piaţa arăta aproape părăsită.

Apr 092010
 

English version

Casa elegantă din fotografia de azi, situată la intersecţia dintre Cristian Tell şi Biserica Amzei, a aparţinut pe vremuri faimoasei Miţa Biciclista, pe numele ei Maria Mihăescu (1885-1968), prima femeie din Romania care a apărut în public pe bicicletă. Miţa era considerată o femeie foarte frumoasă, care a avut mulţi admiratori şi se presupune mulţi amanţi. Casa din fotografie a fost un cadou pentru Miţa de la Regele Ferdinand, cu care se presupune că ar fi avut o legătură amoroasă. Casa a fost construită în 1910 de arhitectul N. C. Mihăescu; parterul i-a fost modificat în 1933 iar casa a fost restaurată în 1985. În prezent casa are mare nevoie de o nouă restaurare, de preferinţă înainte ca frumoasele detalii arhitecturale de pe faţadă să se piardă pentru totdeauna. Unul dintre balcoane e pe jumătate căzut şi pare că nu mai e nevoie decât de câteva ploi ca să dispară cu totul.

Apr 082010
 

English version

Unele dintre cafenelele şi barurile din Centrul Vechi au profitat de vremea relativ frumoasă de săptămâna trecută şi au scos mesele pe trotuar. Localurile mai mici aveau chiar terasele pline, fapt remarcabil având în vedere că Bucureştiul era aproape gol, mulţi dintre locuitorii capitalei alegând să-şi petreacă vacanţa de Paşte prin alte locuri.