Andreea

Dec 172009
 

English version

Statuile din fotografiile de acum patru zile aparţin clădirii din poza de azi: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti, o casă de început de secol aflată pe bulevardul Lascăr Catargiu. A fost construită între anii 1908-1910 de arhitectul I. D. Berindei pentru Amiralul Vasile Urseanu (1848-1926) a cărui pasiune era astronomia şi care a fost preşedintele primei societăti româneşti de astronomie, Societatea Astronomică, înfiinţată în 1908. Casa, construită din fonduri proprii de Urseanu pentru a fi folosită drept observator astronomic al societăţii, are o cupolă în partea cea mai înaltă (nevizibilă din unghiul din care am făcut eu poza) şi a fost dotată cu o lunetă Zeiss. După moartea amiralului, casa a trecut în moştenirea soţiei sale care în 1933 o donează primăriei pentru a fi folosită ca Pinacoteca Municipiului Bucureşti. Observatorul astronomic a rămas în continuare în funcţiune în clădire. În 1949 cele mai valoroase tablouri ale Pinacotecii au fost preluate de Galeria Naţională, cele rămase formând Muzeul de Artă a Municipiului Bucureşti care a fuzionat cu Muzeul de Istorie al Bucureştiului, iar în clădire s-a înfiinţat Muzeul Ştiinţelor Experimentale, inagurat în 1950 în care a fost integrat şi Observatorul Astronomic. Astăzi Obsevatorul ţine de Muzeul Municipiului Bucureşti şi este deschis publicului.

Mai multe poze şi câteva detalii în plus găsiţi şi la Bucureştii noi şi vechi.

Trebuie să remarc că am fost plăcut impresionată de pagina de web a observatorului. Spre deosebire de multe alte pagini de web ale unor instituţii oficiale din România a lor e bine făcută: se încarcă repede, nu are reclame clipind din toate direcţiile, gif-uri mişcătoare sau mai ştiu eu ce brizbrizuri, are informaţii utile, bine catalogate, navigarea prin site e foarte uşoară şi pagina merge bine chiar şi în Chrome. Bravo pentru o treabă bine făcută.

Dec 162009
 

English version

De vănzare la căsuţele de lemn din Cişmigiu. N-am mai mâncat unul de mult din motive de siluetă (păcatele mele se numesc merdenele şi gogoşi), dar pe vremea când eram în facultate covrigii erau un aliment de bază (la paritate cu Eugeniile). Ce e drept în drumurile mele zilnice prin Bucureşti nici n-am ocazia să trec pe lângă covrigării, caz în care cel mai probabil e că n-aş rezista mirosului de covrigi calzi.

Dec 122009
 

English version

Cine îşi mai aminteşte azi de Moş Gerilă (după toate aparenţele frate geamăn cu Moş Crăciun)? Aveam vreo cinci ani când l-am întâlnit (un coleg de serviciu cu ai mei, cu costum de moş, sac şi tot tacâmul). Am fost aşa de emoţionată că am uitat poezia pe care trebuia să o recit. Dar Moşul n-a fost rău, mi-a dat cadoul şi fără poezie. Ca mulţi din generaţia mea mă gândesc cu duioşie la anii copilăriei şi am senzaţia că am trăit o copilărie fericită (cu tot cu stat la cozi, lipsă de căldură sau apă caldă). Îmi dau seama că asta a fost şi în mare parte datorită părinţilor care au încercat în felul lor să mă protejeze de realităţiile vieţii în comunism.

Fotografia de mai sus e din Piaţa Romană. Următoarele două sunt de pe Magheru, unde văd că au refolosit unele dintre luminiţele de anul trecut. Ultima e rondul de la Universitate.

Dec 112009
 

English version

Azi m-am plimbat prin centru cu intenţia de a fotografia decoraţiunile de Crăciun. Am făcut o grămadă de poze şi cum nu m-am putut hotărî care îmi place mai mult m-am decis ca pentru azi Bucharest Daily Photo să se transforme în Bucharest Daily Photos (la plural). S-ar putea să vă “plictisesc” cu decoraţiile de Crăciun încă vreo două-trei zile fiindcă chiar am făcut o grămadă de poze (poate, nu m-am hotărât încă). Pozele din postarea de azi sunt făcute în Cişmigiu (sau vizavi în cazul celei de mai sus). Parcul era plin de oameni veniţi să vadă decoraţiunile şi toată lumea făcea poze aşa că de data asta nu eram singura cu un aparat de fotografiat. Poza de mai sus e clădirea Primăriei Capitalei împodobită de Crăciun.

Intrarea în parc:


Bradul de Crăciun:


Chioşcul:


Ultimele două poze prezintă obiceiuri care nu sunt tradiţionale româneşti dar au fost importate din vest în ultimii ani: scena nativităţii şi căsuţele de lemn cu articole de sezon:

Dec 102009
 

English version

Pentru azi, un bloc comunist reflectându-se într-o banală clădire de sticlă, din cele pe care le poţi vedea azi în toată lumea şi care în majoritatea cazurilor sunt nişte plictiseli arhitecturale. Din păcate şi ele sunt parte din Bucureşti şi de aceea am decis să le fotografiez.

Dec 082009
 

English version

Cu toţii suntem familiari cu mania redenumirii străzilor din Bucureşti. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea edilii capitalei au început să dea atenţie numelor de străzi în încercarea lor de a crea o capitală mai occidentală, preluând exemplul european de a denumi străzile cu numele unor eroi ai neamului sau personalităţi marcante ale timpurilor. La începutul secolului XX fiecare schimbare de Guvern aducea după ea schimbări de nume. Comuniştii au fost cei care au ridicat această ocupaţie la rang de artă, schimbând sistematic numele străzilor din capitală, dăndu-le numele unor comunişti de seamă, români sau sovietici. După 1990 numele au fost din nou schimbate, de astă dată eroii comunişti fiind daţi uitării iar în locul lor multe din străzile din Bucureşti şi-au recăpătat numele interbelice. Schimbările continuă şi azi. Ca să dau un exemplu, Strada Franceză din Centrul Vechi s-a numit pe rând Işlicarilor, Franceză, Carol I, 30 Decembrie, Iuliu Maniu iar azi poartă din nou numele de Franceză. În funcţie de vârstă mulţi bucureşteni folosesc încă vechile denumiri ale străzilor. Cei foarte în vârstă folosesc încă numele de dinainte de al doilea război mondial, cei de vârstă mijlocie numele din perioada comunistă în timp ce tinerii folosesc numele de după 1990. Fotografia de azi e un vechi semn de stradă de pe mai sus menţionata Stradă Franceză, de pe vremea când s-a chemat Iuliu Maniu.