Cred că niciodată nu voi putea cădea la pace cu această enormitate de piatră, chit că a devenit un simbol al Bucureştiului, cu voia noastră sau nu. Pentru mine Palatul Parlamentului va fi întotdeauna Casa Poporului, o imagine a trecutului comunist.
Bănuiesc că până acum v-aţi făcut o idee că îmi plac graffiti fiindcă am postat o grămadă de exemple aici pe blog. Nu-mi plac chiar toate, îmi plac cele inteligente, sau cele care transmit un mesaj, fie el cultural, social sau politic. Dar în cazul exemplului de azi, n-am nici cea mai mică idee despre ceea ce a vrut artistul să exprime. Pot să zic că îmi plac culorile şi că după toate aparenţele avem de-a face cu nişte extratereştri ostili. Ce părere aveţi, există vreun mesaj în stencil graffiti-ul din fotografia zilei?
Cine e Mitică? este un proiect de artă publică realizat de programul “I love Bucharest”, ţinut la sfârşitul lunii septembrie cu ocazia sărbătoririi a 550 de ani de atestare documentară a Bucureştiului. Păpuşa uriaşă din fotografia de azi, împreună cu alte 9, au constituit obiectul unui joc în care cu ajutorul unei hărţi şi al indiciilor găsite pe parcurs în perindarea de la un personaj la altul, participanţii trebuiau să răspundă la întrebarea “Cine e Mitică?”. Păpuşile au fost create de artişti împreună cu copii şi liceeni. Mitică poate fi în continuarea văzut (sau cel puţin mai era acolo pe 22 noiembrie când am trecut ultima dată prin zonă) în faţă la Carul cu Bere.
În septembrie am vorbit un pic despre bulevardul Magheru şi despre clădirile interbelice care îl mărginesc. Pentru cei care sunt amatori de arhitectură modernistă şi Art Deco, Magheru e o adevărată desfătare; majoritatea clădirilor au fost construite între 1920 şi 1940. O să încerc să arăt aici pe blog câteva dintre cele mai interesante clădiri. Primul exemplu vine tot de la Arghir Culina, arhitectul clădirii din postarea de ieri şi al celei din fotografia de azi, Hotelul Ambasador, care a fost construit în 1937-1938 şi inaugurat în 1939. Hotelul are un plan interesant în formă de U, cu etajele superioare retrase.
Şi tot în fotografia de azi mai putem vedea şi omniprezentele cablurile care împânzesc spaţiul aerian al Bucureştiului.
De la un palat în stil renascentist trecem la o clădire de birouri modernă. În fotografia de azi vă prezint o parte dintr-o clădire frumoasă aflată pe Hristo Botev în apropiere de Rosseti. A fost construită între 1925-1928 după planurile lui Arghir Culina, arhitectul fiind şi proprietarul clădirii.
Palatul de Justiţie a fost construit între anii 1890-1895 după planurile arhitectului francez Albert Ballu şi terminat sub îndrumarea lui Ion Mincu care a realizat şi interioarele. Clădirea este realizată în stilul Renaşterii franceze. În fotografia de azi se poate vedea faţada cu intrarea principală, încadrată de 6 coloane în ale căror nişe se găsesc statuile cu tematică de drept realizate de Karl Stork. Ele poartă nume precum Legea, Dreptatea, Justiţia etc. Din cauză că a fost construit pe un teren fragil pe malul Dâmboviţei clădirea a fost deteriorată la cutremure, necesitând reconsolidări repetate. Ultima mare reconsolidare s-a realizat între 2003 şi 2006. Încă mă întreb cum de a scăpat la demolările din anii 80 (cine ştie, poate că i se pregătea ceva, dar n-a mai fost timp).
Mai întâi îmi cer scuze pentru postarea târzie. Mi-a luat ceva timp să mă decid asupra pozei de azi, veţi vedea imediat de ce. Mai întii vreau să notez că astăzi e zi tematică la City Daily Photo, o comunitate de oameni care au în comun două pasiuni: fotografia şi oraşul în care trăiesc. Ziua tematică e un eveniment care are loc la începutul fiecărei luni, când fiecare blog participant postează o fotografie pe o anumită temă. Tema zilei de azi este “aşteptând”. Urmărind acest link puteţi vedea fotografiile care participă la ziua tematică.
De obicei particip la zilele tematice ale website-ului menţionat mai sus, dar trebuie să spun că tema de azi mi-a cam dat bătăi de cap. Asta pentru că după cum ştiţi 1 decembrie e şi ziua naţională a Romăniei aşa că aveam de ales între a participa la ziua tematică sau a posta ceva pe tema zilei naţionale. M-am gândit la un moment dat şi cum aş putea să cuplez cele două teme dar nu mi-a venit nici o idee demnă de urmat. Oficial ziua naţională este celebrată printr-o paradă militară, dar nu mă omor după parade (şi oricum nu sunt în Bucureşti zilele astea deci nu puteam fotografia parada chiar dacă aş fi vrut). Deja am postat fotografii legate de steagul României şi de Arcul de Triumf (ridicat pentru comemorarea Unirii) şi nu mi-au venit în minte alte simboluri româneşti pe care aş putea să le arăt în acest context. M-am găndit şi la ideea de aşteptare legată de România contemporană: “aşteptănd ca România să devină o democraţie adevărată”, “aşteptând să se termine cu corupţia”, “aşteptând să crească standardul de viaţă şi să se îmbunătăţească sistemul medical” etc. Dar gândurile astea sunt mai mult critici şi n-aş fi vrut să critic într-o zi de sărbătoare (avem destul zile în an pentru critică). Până la urmă nu m-am putut decide, aşa că azi vă tratez cu trei poze. Prima e cea pe care aş fi postat-o la tema de “aşteptare” daca ar fi picat în orice altă zi a anului: aşteptănd metroul în staţia Titan. Cea de-a doua e un stencil graffiti fotografiat acum vreo doi ani; e o critică apropo de Romania contemporană. Şi în fine, ultima poză e cea de sărbătoare, arătând pagina de azi de la google.ro care semnalează ziua naţională a României.
Fotografia de azi e un prim-plan al picturii exterioare aparţinând unei case frumoase de pe Take Ionescu, aproape de Piaţa Lahovari. Potrivit celor de la Bucureştii noi şi vechi, pictura pe zidurile exterioare ale clădirilor a fost o modă adusă din Italia, răspândită în Bucureşti între anii 1905-1915.
După ce am vorbit despre lucruri serioase în ultimele zile m-am gândit că e momentul de ceva mai distractiv: un stencil graffiti haios pe care l-am găsit în Centrul Vechi.
Pe lângă biserică, în complexul Stavropoleos se mai găseşte şi o mică curte interioară, împrejmuită din 3 părţi de o clădire cu porticuri, adăugată în timpul unei renovări din anii 1899-1901 de către arhitectul Ion Mincu. La o privire atentă se poate observa că Mincu s-a inspirat din arhitectura bisericii în realizarea acestui proiect. Clădirea adăposteşte o bibliotecă conţinând o colecţie de vechi manuscrise, o sală de conferinţe şi o colecţie de obiecte vechi bisericeşti, dintre care unele aduse aici de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Cei care au grijă de mânăstire lucrează şi la restaurarea cărţilor vechi, a icoanelor şi veşmintelor liturgice, la traducerea manuscriselor şi partiturilor vechi, la trecerea pe suport digital a fondul de manuscrise şi partituri. Biserica e renumită şi pentru corul său care cântă muzică bizantină. Mica curte interioară e foarte plăcută, inspirând pace şi linişte pe orice vreme.
