Andreea

Aug 192009
 

English version

…dublezi valoarea unui Trabant?
Răspuns: Îi faci plinul!

Întrebare: De câţi muncitori ai nevoie să construieşti un Trabant?
Răspuns: De doi: unul decupează, celălalt lipeşte.

Întrebare: De ce au unele Trabanturi ‘dezaburizator’ pe geamul din spate?
Răspuns: Pentru ca cel care împinge să se încălzească la mâini.

Trabantul …acest exemplu măiastru de inginerie est-germană 🙂 Versiunea estică de Volkswagen, ţinta tuturor bancurilor, cel mai răspândit automobil din Germania de Est, exportat cu precădere în ţările blocului sovietic. Pe vremuri, adică prin anii 80, întâlneai o grămadă de Trabanturi prin Bucureşti dar acum trec săptămâni până văd unul. E o specie pe cale de dispariţie. Cred că singurii oameni care încă deţin un Trabant în Bucureşti sunt fanii, entuziaştii, nostalgicii, cei care vor să arate altfel. Cu noile legi anti-poluare, îmi închipui că propietarii plătesc o mică avere ca să înregistreze un Trabant în circulaţie. Cred că în Romania au devenit mai mult obiecte de colecţie. Întotdeauna am fost de părere că arată drăguţ dar n-am avut niciodată ocazia să conduc sau să fiu pasageră într-un Trabant. Se pare însă că Trabantul va renaşte în curând, într-o nouă formă: aceea de maşină electrică. Mai multe informaţii pe tema asta puteţi afla dând click aici.

Aug 172009
 

English version

Ce face un bucureştean într-o duminică însorită? Mulţi dintre ei ies în parc să zacă la umbră pe micile bănci de lemn, să discute cu prietenii, să joace volei sau fotbal, să se plimbe ţinându-se de mână cu alesul sau aleasa inimii, să se joace cu alţi copii (dacă vorbim despre micii bucureşteni), să asculte la conversaţiile vecinilor de bancă, să chibiţeze la şahişti, să se dea cu barca, să se uite la cum e îmbrăcată lumea, să bea o bere dacă e vreo terasă prin preajmă (aproape întotdeauna e o terasă prin preajmă), să facă poze (aşa ca mine), să meargă pe patine cu rotile sau cu bicicleta, să alerge, să plimbe câinele (dacă are voie cu câine în parc, că mai nou nu mai e voie prin multe parcuri), să dea de mâncare la gâşte sau lebede sau raţe, să miroasă florile etc. În fotografia de azi putem vedea aleea centrală din Parcul Carol, într-o zi de duminică. Şi ca o primă, pe lângă verdeaţă şi oameni, mai apare în poză şi o mostră perfectă de arhitectură comunistă: mausoleul care pe vremea comuniştilor era cunoscut sub numele de … ţineţi-vă respiraţia … “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”. Gata, puteţi respira. A fost construit in 1963 şi până în 1991 a adăpostit cripte cu rămăşiţele pământeşti ale mai multor lideri comunişti (printre care Gheorghe-Gheorghiu Dej şi Petru Groza). Din 1991 comuniştii au fost mutaţi în alte cimitire şi în locul lor au fost aduse osemintele ostaşilor căzuţi în primul război mondial iar mausoleul a fost închinat soldatului necunoscut. În faţa mausoleului e un mic monument, flancat de soldaţi, cu o flacără care arde în cinstea eroului necunoscut.

Aug 162009
 

English version

Bucureştiul nu e un oraş foarte colorat, majoritatea clădirilor fiind vopsite sobru în diferite nuanţe de gri, alb sau cel mult un galben pal. Dar se pare că s-a găsit cineva care să remedieze situaţia: clădirea din imagine din Piaţa 11 iunie. Cu coloritul ei nebun şi arhitectura ciudată ai senzaţia că în piaţă a aterizat un extraterestru. Eram curioasă să aflu mai multe despre clădire, cine e arhitectul, în ce scop va fi folosită etc, dar clădirea pare să fie încă în construcţie şi n-am găsit pe nimeni de la care să pot afla informaţii.

Aug 152009
 

English version

Am găsit graffiti-ul ăsta pe Lipscani, în Centrul Vechi. Cred că a fost făcut mai demult, înainte de moartea artistului pe 25 iunie dar acum poate fi privit ca un mic omagiu adus cântăreţului care a concertat la Bucureşti de 2 ori, în 1992 în faţa a 70.000 oameni şi din nou în 1996. El a fost primul mare nume care a venit în concert la Bucureşti şi îmi aduc aminte şi acum de isteria creată la venirea lui.

Aug 142009
 

English version

Pe una dintre laturile Pieţii Revoluţiei, pe colţ cu strada Dem Dobrescu, se află una dintre cele mai ciudate construcţii din Bucureşti. E fosta clădire a Direcţiei V Securitate şi actualul sediu al Uniunii Arhitecţilor din România. Partea de jos a clădirii este alcătuită din zidurile exterioare ale vechii case (care datează din 1890) în care îşi avea sediul Securitatea şi care a fost distrusă la Revoluţia din 1989. În 2003, Uniunea Arhitecţilor din România, a ridicat o clădire modernă, de sticlă, peste zidurile vechii clădiri, după un proiect al arhitecţilor Zeno Bogdănescu şi Dan Marin. Clădirea, ca orice proiect de acest gen, a stârnit controverse şi căutând pe web am găsit multe forumuri unde era numită “hidoasă”, “oribilă” etc., opinia fiind că dacă Uniunea Arhitecţilor îşi are sediul într-o clădire atât de urâtă nu e de mirare că exemplele de arhitectură contemporană din Bucureşti sunt cum sunt. Sincer, opinia mea este că atitudinea negativiştilor e un pic nedreaptă, fiindcă în cazul de faţă nu au existat alternative. Fosta clădire era prea avariată şi în condiţiile date s-ar fi ajuns la demolarea ei, în locul respectiv urmând să apară oricum o clădire de sticlă similară cu partea de sus a clădirii actuale. Soluţia aleasă are meritul că te face să te gândeşti la trecutul clădirii, la ce s-a petrecut acolo. Deşi nu pot spune cu mâna pe inimă că îmi place la nebunie noua clădire, mi se pare o alegere cu oarece imaginaţie.

Aug 132009
 

English version

A venit vremea pentru încă o poză cu o clădire frumoasă. Fostul Palat Regal aflat pe Calea Victoriei în colţul de nord-vest al Pieţii Revoluţiei, a fost construit în jurul anului 1815 de prinţul Dinicu Golescu. Clădirea a fost remodelată în 1882-1885 după planurile arhitectului francez Paul Gottereau şi reconstruită din nou în 1930-1938 după ce fusese distrusă de un incendiu în 1926. Din 1948 palatul a devenit sediul Muzeului Naţional de Artă a României (MNAR) şi adăposteşte o largă colecţie de artă românească şi europeană din secolele al 15lea până în secolul al 20lea. Clădirea a fost avariată în timpul Revoluţiei şi a fost închisă pentru renovare vreme de câţiva ani după 1989.

Aug 122009
 

English version

O plimbare pe străzile din centru îţi poate scoate în cale multe graffiti, mai ales în Centrul Vechi. Am început să le observ acum vreo 3 ani şi de atunci le văd peste tot (după cum am dovedit-o şi cu fotografia de ieri, sunt cu ochii tot pe pereţi, ca să zic aşa). Multe dintre ele sunt pline de culoare şi înveselesc clădirile mohorâte pe care şi-au găsit adăpost. Pe cel din fotografie l-am găsit la Cărtureşti, pe Magheru, în stânga intrarii în librărie. N-am idee cine e artistul şi încă mă chinui să descifrez mesajul pe care vrea să-l transmită. Păcat că parte din desen e acoperită de lucrările de renovare la faţada librăriei.

Aug 112009
 

English version

Dacă mergeţi pe strada Arthur Verona din bulevardul Magheru spre Pitar Moş, uitaţi-vă cu atenţie la clădirea galbenă de pe partea dreaptă. În ferestrele oarbe din partea superioară a clădirii se găsesc 19 fotografii, în fapt portrete, rămase acolo de anul trecut. Proiectul s-a numit “Omul de lângă tine” şi fotografiile ii aparţin lui Dan Hayon. Au fost puse acolo în iunie 2008 cu ocazia evenimentului “Street Delivery”, eveniment care are loc în fiecare an din 2005 încoace. În timpul lui “Street Delivery” o stradă din Bucureşti este închisă traficului rutier şi pentru două zile devine o zonă pietonală; sloganul evenimentului este “Închidem strada pentru maşini şi o deschidem pentru oameni”. În timpul Street Delivery au loc o serie de evenimente cu teme ca urbanism şi mediu înconjurător, activităţi de divertisment, jocuri pentru copii, expoziţii, concerte, proiecţii foto şi de filme, lansare de carte, artă stradală, etc. Efectul portretelor lui Dan Hanyon este foarte puternic şi am senzaţia că poza mea de azi nu prea le face dreptate.

Aug 102009
 

English version

Vineri seara, după o întâlnire în oraş cu o prietenă, m-am plimbat pe Calea Victoriei de la Ateneu la Universitate, căscând gura la clădirile luminate de pe traseu. Şi cum de când am început proiectul ăsta am mereu aparatul de fotografiat cu mine, am făcut şi poze. În fotografia de azi au stat cuminţi pentru a fi fotografiate Palatul Telefoanelor şi hotelul Novotel. Hotelul, un cub de sticlă ca atâtea altele care au umplut oraşul, are un element de arhitectură interesant care îl deosebeşte de celelalte cuburi de sticlă din Bucureşti şi anume intrarea. Deşi pare ciudat lipită de partea din spate, intrarea o reconstituie pe cea a vechiului Teatru Naţional a cărui clădire a fost distrusă întru-un bombardament în cel de-al doilea război mondial, în august 1944. Mi se pare o alegere bună, un fel de legătură peste ani, de celebrare a istoriei oraşului.