English version
“Fugiţi, fugiţi. Fugiţi cât vă ţin picioarele!” Cam asta mi-a insipirat sculptura asta când am vazut-o prima oară pe Calea Victoriei. Aşa că am zâmbit când am aflat că numele sculpturii este chiar “Alergătorii”. Poate ar trebui să mă fac critic de artă 🙂 Spre surpriza mea, artistul este un sculptor francez, Alfred Boucher care, conform wikipedia, a fost mentorul lui Camille Claudel şi prieten bun cu Rodin.
Un grup de turişti ascultă explicaţiile ghidului în faţa uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti: Ateneul Român. Prestigioasa sală de concerte a fost construită în 1888 în stil neoclasic după un proiect al arhitectului francez Albert Galleron. Proiectul a fost conceput de diplomatul Constantin Exarcu şi o parte din banii necesari pentru terminarea construcţiei au fost strânşi prin subscripţie publică, la îndemnul “Daţi un leu pentru Ateneu”. Cu cupola sa de 40 m şi cele opt coloane ionice clădirea seamănă cu un templu antic. Orchestra rezidentă la Ateneul Român este Filarmonica George Enescu.
Fotografia de ieri cu Arca lui Noe a fost se pare o premoniţie, fiindcă ieri seara Bucureştiul a fost lovit de o furtună puternică, una dintre cele mai rele de vara asta. Multe străzi au fost inundate şi câteva maşini au fost avariate de copaci doborâţi de furtună. Furtuna m-a prins fără umbrelă la Piaţa Universităţii, unde am tot încercat să găsesc un mijloc de transport spre Titan unde urma să mă întâlnesc cu nişte prieteni la cină. Nu că ar fi contat vreun pic dacă aveam umbrelă, vântul bătea cu putere din toate direcţiile aşa că nu prea conta. Autobuzul 311 a închis uşile chiar în nasul meu iar staţiile de taxi erau pustii. Până la urmă Cristi, soţul meu, a venit să mă ia cu maşina de la Rosetti. Ajunşi la restaurant am stat în maşină încă vreo 15 minute, la 50 de m de uşa restaurantului, aşteptând să se mai potolească potopul; fără succes, turna cu galeata. Vremea în Bucureşti a fost cam ciudată vara asta, cu multe furtuni puternice, de parcă am fi o ţară cu climă tropicală.
Am observat instalaţia din faţa librăriei Cărtureşti de îndată ce a fost plasată acolo, dar nu m-am gândit prea mult la semnificaţia ei pâna n-am auzit pe cineva menţionând “arca de la Cărtureşti”, moment în care m-am luminat. Aşa e, e Arca lui Noe. Am căutat pe Internet şi am aflat că autorul lucrării se numeşte Virgil Scripcariu şi că instalaţia a fost făcută pentru festivalul Europalia, Agorafolly 2007, sculptura fiind amplasată pentru aproape o lună în Place du Musée, în curtea palatului lui Charles of Lorraine în centrul oraşului Bruxelles. Îmi place cum stă girafa în faţă, ca un catarg care conduce arca.
Parcul Carol a suferit multe modificări de la inagurarea sa în 1906 (inclusiv o schimbare de nume fiind redenumit Parcul Libertăţii în timpul regimului comunist) dar una dintre atracţiile care s-au păstrat e celebra Fântână Zodiac, aflată în faţa intrării principale a parcului. Fântâna datează din 1935 când a fost construită în cinstea primei ediţii a serbării “Luna Bucureştilor”, care a avut doar şase ediţii, fiind sărbătorită în fiecare an între 9 mai şi 9 iunie până la începerea războiului în 1940. Fântâna, care arată ca o uriaşă fructieră cu picior, a fost proiectată de arhitectul Octav Doicescu şi ridicată de arhitecţii August Schmiedigen and Dorin Pavel. Numele fântânii vine de la cele doisprezece mozaicuri reprezentând semnele zodiacului care împodobesc cupa fântânii, realizate de sculptorul Mac Constantinescu.
Sper ca această fotografie să deschidă o lungă serie de fotografii cu bisericile din Bucureşti. Motivele ar fi că multe dintre bisericile din Bucureşti sunt printre cele mai vechi şi cele mai frumoase edificii din oraş şi că în plus multe dintre ele au o istorie interesantă. Biserica albă se gaseşte pe Calea Victoriei la numărul 110. Din păcate va trebui să se califice numai pentru concursul de frumuseţe fiindcă despre istoria ei n-am fost în stare să aflu prea multe în ciuda faptului că am căutat informaţii în 10 cărţi de istorie şi arhitectură a Bucureştiului precum şi pe web. Ce am aflat e că se numeşte Biserica Albă fiindcă întotdeauna a fost văruită în alb (nu că ar fi fost prea greu de ghicit). A fost construită la începutul secolului al XVIII-lea sub îndrumarea preotului Neagu Dărvaş şi de atunci a fost restaurată de câteva ori. Dacă o voi prinde deschisă în peregrinările mele prin oraş voi încerca să fac o poză şi interiorului, care a fost pictat în 1873 de Gheorghe Tattarescu, unul dintre cei mai renumiţi pictori români.
Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) a fost unul dintre cei mai proeminenţi politicieni români, ocupând de 3 ori postul de prim-ministru al României între anii 1928-1933. Maniu a fost un adversar declarat al politicii de influenţa a Rusiei, motiv pentru care a fost închis de către comunişti în 1947, când aceştia au ajuns la putere. S-a stins din viaţa în 1953 în închisoarea din Sighet. Statuia sa, opera a artistului Mircea Spătaru se găseşte in Piaţa Revoluţiei, în faţa fostului sediu al Partidului Comunist Român. Îmi place statuia pentru că e modernă, expresivă şi plină de patos, ceva diferit fată de statuile standard de secol al XIX-lea de care Bucureştiul este plin.
Fotografia de azi e o continuare a postului de ieri şi anume un prim plan a rondului de la Universitate. În fotografie se poate distinge ieşirea din pasajul subteran, cea de pe colţul de sud-vest, dinspre Muzeul de Istorie al Bucureştiului. Pe micul spaţiu verde din partea de jos a pozei se pot vedea câteva cruci care comemoreaza pe cei căzuţi în Revoluţia din 1989.
Fotografia de azi e o vedere de sus a zonei din jurul Universităţii Bucureşti, zonă care în opinia mea reprezintă inima Bucureştiului. În ultimii 19 ani, Piaţa Universităţii s-a dovedit a fi locul unde se adună bucureştenii în timp de criză sau ori de câte ori e câte ceva de sărbătorit: oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii pentru Revoluţia din 1989 şi evenimentele care au urmat în iunie 1990, şi continuă să se adune “la Universitate” ori de câte ori echipa naţională de fotbal căştigă câte un meci (lucru care din păcate se întâmplă din ce în ce mai rar). Ca să fim corecţi, deşi toţi bucureştenii denumesc întreaga zonă din jurul Universităţii drept “Piaţa Universităţii”, adevărata Piaţa Universităţii e cea cu 4 statui din faţa clădirii Universităţii (din pacate piaţa nu se vede în fotografie, fiind acoperită de clădirea Universităţii), în timp ce zona din faţa Teatrului Naţional şi a Hotelului Intercontinental apare pe hărţi ca Piaţa 21 Decembrie 1989. Oricum s-ar numi, locul e mereu plin de viaţă şi de activitate, un adevărat furnicar. Rondul din imagine se numeşte – evident – rondul de la Universitate iar sub el se află un pasaj subteran, de curând renovat, care permite traversarea dintr-o parte în alta a pieţii, şi care duce şi la staţia de metrou Universitate.
English version
Poza de azi e a pianistului verde care cântă de zor la pian pe peluza din faţa Teatrului Naţional.