Au trecut câteva luni de când n-am mai postat o fotografie cu blocuri, şi ele parte din Bucureşti, o parte mai puţin fotogenică, ce-i drept. M-am gândit să echilibrez balanţa cu o poză de pe Calea Moşilor.
Fotografia de azi înfăţişează un stencil mai vechi dar care poate fi încă văzut pe zidurile din centrul Bucureştiului. Interpretarea mea ar fi că se referă la socitatea consumeristă în care trăim, în care singurul lucru care pare să ne facă fericiţi e să mai facem un credit şi să mai cumpărăm ceva. E imposibil ca cineva care trăieşte azi în Bucureşti să nu aibă o cunoştinţă cu patru credite personale la un salariu de 1500 RON şi în casa căruia să nu se găsească patru televizoare (câte unul în fiecare cameră plus unul în bucătărie), 3 maşini de tocat şi eventual 2 aparate de sudură. N-avem nevoie de toate lucrurile astea, dar nu ne-am putut abţine pentru că erau la reducere. Cine a văzut imaginile de la deschiderea magazinului de bricolaj din Iaşi ştie la ce mă refer.
Şcoala Centrală este o instituţie de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, fiind totodată una dintre cele mai vechi şcoli din oraş. A fost fondată în 1851 prin edict regal de către domnitorul Barbu Ştirbei ca pensionat domnesc de fete, iar deschiderea şcolii s-a produs în 1852. Clădirea care ađăposteşte şi azi Şcoala Centrală a fost ridicată în 1890 după planurile lui Ion Mincu. Mincu este considerat iniţiatorul mişcării de identificare a unui stil românesc în arhitectură, cunoscut sub numele de stilul neo-românesc, motiv pentru care Universitatea de Arhitectură din Bucureşti îi poartă azi numele. Clădirea Şcolii Centrale este un exemplu perfect de arhitectură neo-românească, fiind construită pe un plan dreptunghiular, similar cu cel al unui ansamblu mânăstiresc, cu o curte interioară înconjurată de coridoare.
Într-una dintre plimbările mele prin oraş am observat un detaliu deosebit pe latura unei case de pe Vasile Părvan. M-am gândit că trebuie să aibă de-a face cu arta, şi bănuielile mi-au fost confirmate de o placă memorială aflată la intrarea în clădire care menţiona că în acea casă a locuit Maria Filotti, una dintre cele mai mari actriţe române ale secolului XX. Mărturisesc că până acum n-am avut habar de lucrul ăsta. Mă bucur tare că mi-a venit ideea să ţin acest blog. Datorită vânătorii după fotografii noi am ajuns să descopăr lucruri şi locuri din Bucureşti pe care nu le mai explorasem până acum, deşi am trăit aici mulţi ani.
Ziua de azi m-a prins pe drum şi chinuindu-mă cu o legătură foarte lentă la Internet, aşa că voi fi concisă. Pe scurt, fotografia zilei înfăţişează frumosul pridvor pictat al bisericii Creţulescu.
Biserica Creţulescu, cunoscută şi sub numele de Kretzulescu, este o biserică ortodoxă situată în Piaţa Revoluţiei, lângă fostul Palat Regal. Considerată a fi una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, biserica a fost ridicată între anii 1720-1722 prin grija logofătului Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Stilul arhitectural este cel Brâncovenesc. Iniţial exteriorul bisericii a fost pictat, tencuiala fiind înlăturată în timpul unei renovări făcute în 1935-1936 sub conducerea arhitectului Ştefan Balş. Biserica a mai fost renovată după cutremurul din 1977 şi după Revoluţia din 1989. În timpul regimului comunist biserica urma a fi demolată dar a fost salvată prin intervenţia arhitecţilor printre care Henriette Delavrancea-Gibory.
Vă amintiţi de omul fără buze care fredona pe ritm de Beatles? În ultimele săptămâni l-am văzut mai peste tot prin oraş, împărtăşindu-şi înţelepciunile către oricine e dispus să-i arunce o privire.
După fotografia de ieri cu casa Dissescu m-am gândit să mai rămân un pic la tema stilului neo-românesc. Clădirea din fotografia de azi, o farmacie aflată pe colţul dintre Vasile Lascăr şi Maria Rosseti, înfâţişează alt frumos exemplu de arhitectură neo-românească. Fiind plecată la drum şi prin urmare departe de cărţile mele, nu pot spune exact când a fost construit imobilul. Am încercat să găsesc detalii pe web, fără succes. Nu-mi rămâne decât să completez informaţia la întoarcerea acasă.
Frumoasa casă de pe Calea Victoriei care azi adăposteşte Institutul de Istoria Artei a fost ridicată între anii 1910-1912 de arhitecţii Grigore Cerchez şi Alexandru Clavel. Casa e considerată a fi un bun exemplu de arhitectură neoromânească, remarcându-se prin ornamentaţia de inspiraţie brâncovenească. Clădirea a aparţinut lui Constantin Dissescu (1854-1932), profesor de drept şi om politic liberal, unul dintre creatorii Constituţiei de la 1923, fost ministru al Justiţiei (1899-1900), autorul primului manual românesc de drept constituţional. Mai multe detalii şi poze puteţi găsi aici, pe blogul bine documentat al celor de la Bucureştii noi şi vechi.