Cred că nu mai e nevoie să menţionez (aş zice că e evident): sunt din nou la datorie 🙂
Sep 232010
May 242010
Fotografia de azi înfăţişează clădirea Teatrului Masca din cartierul Bucureştii Noi. Pe vremuri clădirea era cunoscută sub numele de “Casa de cultură Înfrăţirea între popoare”. În ciuda aspectului clasic, clădirea nu e foarte veche, ea fiind construită în 1953 după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu. Motivul pentru care stilul clădirii este unul clasic este că stilul artistic acceptat de regimul comunist la acel moment era realismul socialist, mişcarea artistică oficială iniţiată de Uniunea Sovietică, care impunea o revenire artificială la clasic şi o îndepărtare de la tendinţele moderniste ale zilei. După revoluţie clădirea a găzduit pentru o vreme Teatrul Masca, care mai târziu s-a mutat în Militari, pe bulevardul Uverturii. Am citit pe o pagină de web că teatrul Masca nu ar fi renunţat la clădire şi că în prezent încearcă să strângă banii necesari pentru renovarea interioară a clădirii (informaţie pe care n-am reuşit să o verific din alte surse).
Dec 072009
Cred că niciodată nu voi putea cădea la pace cu această enormitate de piatră, chit că a devenit un simbol al Bucureştiului, cu voia noastră sau nu. Pentru mine Palatul Parlamentului va fi întotdeauna Casa Poporului, o imagine a trecutului comunist.
Oct 242009
În fotografia de azi avem Palatul Parlamentului prezidând peste panorama de noapte a Bucureştiului. Clădirea care blochează parţial vederea este turnul de la Bucharest Financial Plaza.
Sep 092009
Opera Naţională este locul unde se pot vedea spectacole de operă şi balet în Bucureşti. Stagiunea ţine din octombrie până în iunie iar biletele sunt foarte ieftine, o mică mică parte din cât au costat biletele pentru concertul Madonnei 🙂 În general piesele din repertoriu sunt cele clasice. Datorită lipsei de fonduri decorurile nu sunt foarte impresionante, dar cu toate astea, spectacolele sunt calitativ bune. Clădirea a fost construită în anii 1952-1953 după un proiect al unui grup de arhitecţi condus de Octav Doicescu. Stilul artistic acceptat de regimul comunist la acel moment era realismul socialist, mişcarea artistică oficială iniţiată de Uniunea Sovietică. Realismul socialist impune o revenire artificială la clasic şi o îndepărtare de la tendinţele moderniste ale zilei, motiv pentru care clădirea Operei este proiectată în stil neoclasic. Un bun exemplu de influenţă realism socialistă poate fi observat pe faţadă şi anume în basoreliefurile de inspiraţie sovietică. Interiorul clădirii a fost realizat în tradiţia operelor italieneşti de secol XVIII, cu un parter central şi trei etaje. Are o capacitate de 1200 de locuri. Inaugurarea clădirii a avut loc la 9 ianuarie 1954 cu opera “Dama de pică” de Ceaikovski urmată a doua zi de spectacolul de balet “Coppelia”.
Sep 012009
După cutremurul din 1977 Ceauşescu a decis “reconstruirea” Bucureştiului, după modelul oraşului Phenian din Coreea de Nord, proiect care a culminat cu imensa “Casa Poporului”, actualul Palat al Parlamentului. Casa Poporului era destinată să servească drept sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ca sediu al unor ministere precum şi ca rezidenţa personală a lui Ceauşescu. Construcţia a început în 1984 şi în momentul înlăturării lui Ceauşescu nu era încă terminată. Palatul Parlamentului deţine câteva recorduri, cum ar fi cea mai mare clădire parlamentară din lume sau locul doi în lume la capitolul “clădiri administrative”, după clădirea Pentagonului.
Casa Poporului a fost şi rămâne o clădire controversată. Unii o consideră un motiv de ruşine, o hidoşenie arhitecturală în timp ce alţii se mândresc cu recordurile deţinute de construcţie şi o consideră cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti. Personal fac parte din tabăra care detestă această imensitate, mai ales când considerăm ce s-a pierdut pentru realizarea proiectului. Pentru a face loc pentru noul “Centru Civic” s-au demolat peste 7 km² din vechiul centru al capitalei, incluzând conform wikipedia “19 biserici ortodoxe, 6 sinagogi, 3 biserici protestante, s-au mutat alte 8 biserici, şi s-au demolat peste 30.000 case particulare iar peste 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi”. Îmi aduc aminte o glumă care circula prin Bucureşti pe vremea aceea, cum că bulevardul din faţa Casei Poporului (actualul Bulevardul Unirii) urma să se numească nu “Victoria socialismului” după dorinţa lui Ceauşescu ci “Victoria socialismului asupra Bucureştiului”.
Din păcate am citit undeva că Palatul Parlamentului chiar e cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti. Ce să zic, oamenilor le pac recordurile. Am vizitat şi eu clădirea o singura dată, în 1990 când tocmai fusese dechisă pentru public; îmi amintesc doar nişte camere imense, dimensiunile fiind atât de excesive încât orice altceva (cum ar fi detaliile arhitecturale) trecea neobservat. Astăzi clădirea e folosită de Parlamentul Romaniei, iar în aripa de vest se află Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) deschis în 2004. Clădirea poate fi vizitată de către turişti.
Aug 182009
Altă fotografie (una mai patriotică) cu mausoleul din Parcul Carol.
Aug 172009
Ce face un bucureştean într-o duminică însorită? Mulţi dintre ei ies în parc să zacă la umbră pe micile bănci de lemn, să discute cu prietenii, să joace volei sau fotbal, să se plimbe ţinându-se de mână cu alesul sau aleasa inimii, să se joace cu alţi copii (dacă vorbim despre micii bucureşteni), să asculte la conversaţiile vecinilor de bancă, să chibiţeze la şahişti, să se dea cu barca, să se uite la cum e îmbrăcată lumea, să bea o bere dacă e vreo terasă prin preajmă (aproape întotdeauna e o terasă prin preajmă), să facă poze (aşa ca mine), să meargă pe patine cu rotile sau cu bicicleta, să alerge, să plimbe câinele (dacă are voie cu câine în parc, că mai nou nu mai e voie prin multe parcuri), să dea de mâncare la gâşte sau lebede sau raţe, să miroasă florile etc. În fotografia de azi putem vedea aleea centrală din Parcul Carol, într-o zi de duminică. Şi ca o primă, pe lângă verdeaţă şi oameni, mai apare în poză şi o mostră perfectă de arhitectură comunistă: mausoleul care pe vremea comuniştilor era cunoscut sub numele de … ţineţi-vă respiraţia … “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”. Gata, puteţi respira. A fost construit in 1963 şi până în 1991 a adăpostit cripte cu rămăşiţele pământeşti ale mai multor lideri comunişti (printre care Gheorghe-Gheorghiu Dej şi Petru Groza). Din 1991 comuniştii au fost mutaţi în alte cimitire şi în locul lor au fost aduse osemintele ostaşilor căzuţi în primul război mondial iar mausoleul a fost închinat soldatului necunoscut. În faţa mausoleului e un mic monument, flancat de soldaţi, cu o flacără care arde în cinstea eroului necunoscut.