Pentru azi încă un exemplu de arhitectură interbelică, o clădire interesantă aflată la intersecţia străzilor Maria Rosetti şi Jean Louis Calderon. După cum se vede, clădirea este împodobită de nelipsitul poster publicitar. Aşa e mai nou obiceiul, fiecare clădire din Bucureşti vine cu posterul ei. Ce îmi place cel mai mult la clădire e elementul cilindric de colţ, care bănuiesc că maschează scara blocului, legând între ele cele două volume. Clădirea datează din 1933, arhitect fiind Marcel Locar. Am inclus şi o fotografie cu uşa de la intrare, un detaliu Art Deco.
Continui cu seria despre arhitectura interbelică. Cu ceva timp în urmă am spus aici pe blog că îmi place foarte mult arhitectura interbelică, în toate stilurile şi toate formele ei, fie că vorbim de Modernism, Bauhaus, Cubism sau Art Deco. Bucureştiul are foarte multe clădiri frumoase construite în perioada interbelică, şi deşi unele dintre ele nu arată prea bine (în sensul că nu au fost întreţinute) se pot încă observa liniile elegante şi soluţiile interesante adoptate de arhitecţii vremii. În fotografia de azi avem un astfel de exemplu: o clădire de pe Lascăr Catargiu, construită între 1934-1935 după planurile arhitectului Remus Iliescu.
La câţiva paşi mai încolo de blocul Creditul Minier, imediat după blocul Dalles, urmează o altă clădirea interbelică, tot de colţ, cu o arhitectură la fel de interesantă. De data asta am reuşit să prind clădirea fără banner dar la o privire atentă se pot vedea drugii de metal instalaţi pentru agăţarea bannerelor pe faţadă (am văzut drugii din aştia pe multe clădiri din Bucureşti şi în opinia mea arată foarte neplăcut). Clădirea poartă numele de Imobilul SUN şi a fost construită în 1934 după planurile arhitectului Herman Clejan.
Mărturisesc că îmi place foarte mult arhitectura interbelică. Cred că nu era greu de ghicit acest lucru având în vedere faptul că seria de fotografii pe această temă a ajuns la partea a şasea. Îmi plac toate stilurile şi toate formele interbelice, nu contează dacă vorbim de Modernism, Bauhaus sau Art Deco. Poate şi de aceea îmi place să mă plimb pe bulevardele Bălcescu şi Magheru, deşi sunt cele mai aglomerate artere din Bucureşti. Majoritatea clădirilor de pe aceste bulevarde au fost construite între 1920 şi 1940 şi din punctul meu de vedere sunt o adevărată desfătare arhitecturală aşa că m-am gândit să arăt aici pe blog câteva dintre cele mai interesante exemple. Pentru azi am ales Blocul Creditul Minier, aflat la intersecţia dintre Bălcescu şi Batiştei. A fost construit în 1937 după planurile arhitectutului State Baloşin. Îmi place elementul de colţ mai înalt şi modul în care se integrează el în restul clădirii. Mai îmi plac şi balcoanele cu detalii Art Deco. Am încercat timp de vreo jumătate de an să prind clădirea fară banner, dar s-a dovedit a fi o misiune imposibilă.
În septembrie am vorbit un pic despre bulevardul Magheru şi despre clădirile interbelice care îl mărginesc. Pentru cei care sunt amatori de arhitectură modernistă şi Art Deco, Magheru e o adevărată desfătare; majoritatea clădirilor au fost construite între 1920 şi 1940. O să încerc să arăt aici pe blog câteva dintre cele mai interesante clădiri. Primul exemplu vine tot de la Arghir Culina, arhitectul clădirii din postarea de ieri şi al celei din fotografia de azi, Hotelul Ambasador, care a fost construit în 1937-1938 şi inaugurat în 1939. Hotelul are un plan interesant în formă de U, cu etajele superioare retrase.
Şi tot în fotografia de azi mai putem vedea şi omniprezentele cablurile care împânzesc spaţiul aerian al Bucureştiului.
De la un palat în stil renascentist trecem la o clădire de birouri modernă. În fotografia de azi vă prezint o parte dintr-o clădire frumoasă aflată pe Hristo Botev în apropiere de Rosseti. A fost construită între 1925-1928 după planurile lui Arghir Culina, arhitectul fiind şi proprietarul clădirii.
Am mai postat pe blog în două ocazii exemple de arhitectură interbelică în Bucureşti( primul exemplu, al doilea). Între cele două războaie mondiale Bucureştiul a cunoscut o situaţie economică prosperă, care cuplată cu o dorinţă de progres a dus la o deschidere către noile curente arhitecturale ale epocii, modernist şi Art-Deco. În fotografia de azi, înca două exemple (într-o singură fotografie) de arhitectură interbelică; şi de data asta clădirile au fost şi renovate. În stânga avem Hotel Stănescu (sau Negoiu) iar în dreapta Hotel Union. Ele au fost construite între 1929-1931 după proiectul arhitectului Arghir Culina. Imobilele au funcţionat ca hoteluri până în 1990 (dacă nu mă înşel cumva) iar azi funcţionează ca centre de afaceri. Se găsesc la intersecţia dintre strada Ion Câmpineanu şi Academiei. Poate că ar fi fost mai bine (mai edificator) să prind clădirile în întregime, dar ce să-i faci, m-a cam chinuit talentul, ca să zic aşa (acum mă tot gândesc de ce n-oi fi fotografiat eu clădirile dintr-un unghi mai normal).
In perioada interbelică Bucureştiul s-a aliniat curentelor arhitecturale ale vremii, în capitală construindu-se o mulţime de clădiri în stil modernist şi art-deco. Printre ele şi acest bloc turn cilindric, aflat pe strada Doamnei, proiectat în 1935 de către arhitectul H. Stern. Mi se pare o clădire interesantă în ciuda faptului că faţada arată ca şi cum n-a mai fost atinsă din 1935 (şi probabil nici n-a fost). Cred că este limpede pentru oricine că turnul are nevoie urgentă de renovare. Din nefericire de curând am observat bulina roşie care încadrează imobilul ca risc seismic I, ceea ce înseamnă că fară reconsolidare clădirea va fi pierdută la următorul cutremur. Păcat 🙁
Petre Antonescu, cel care a proiectat Facultatea de Drept, subiectul fotografiei din postul de ieri, este şi arhitectul celor două clădiri elegante din fotografia de azi, clădiri aflate la capătul sudic al Căii Victoriei, în Piaţa Naţiunilor Unite. Clădirile au fost ridicate între anii 1928-1930 şi în ele şi-au avut sediul în perioada interbelică societăţile de asigurare Adriatica şi Agricola Fonciera. În ciuda faptului că nu au fost încă renovate, cred că se poate observa foarte uşor că avem de-a face cu două construcţii deosebite. Ceea ce le distinge clar faţă de alte imobile din acea perioadă este modul inventiv în care arhitectul a tratat acoperişurile clădirilor.
Nu vreau să-mi dau aici (pe larg 🙂 ) cu părerea despre afişul publicitar care acoperă jumătare din clădire fiindcă sper să scriu mai încolo o postare pe tema uriaşelor afişe publicitare care s-au răspândit ca o plagă prin tot Bucureştiul. Drept care o să mă limitez la o singură întrebare: chiar nu avem destule blocuri în Bucureşti pe care să punem afişe, trebuie neapărat să le punem pe clădiri istorice?