Dat fiindcă am menţionat în postarea de ieri Hanul cu Tei, m-am gândit că ar fi un moment bun să spun câteva cuvinte despre fostul han şi să postez o fotografie a curţii interioare. Bucureştiul era pe vremuri plin de locuri ca acesta, unde călătorii şi comercianţii în trecere prin oraş puteau să se bucure de o masă bună şi un pahar de băutură şi să găsească adăpost pentru noapte. Din păcate multe dintre hanurile vechi fie au fost demolate fie sunt în ruină (cum ar fi Hanul Gabroveni din vecinătatea Hanului cu Tei). Deşi Hanul cu Tei nu mai este folosit pentru destinaţia sa iniţială, în ziua de azi adăpostind o galerie de artă, încă îşi păstrează ceva din pitorescul de atunci, din atmosfera secolului al XIX-lea. Curtea interioară leagă străzile Lipscani si Blănari. Hanul a fost construit in 1833-1834 de doi comercianţi, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Fiecare din ei era propietar pe 14 prăvălii, unul pe partea de răsărit, celălalt pe partea de apus a curţii. În ziua de azi parterul este ocupat cu galerii de artă, magazine de antichităţi, magazine cu materiale pentru artişti precum şi un bar. Etajul superior este lucrat în lemn şi cu geamuri mari, aşa cum se obişnuia la vremea respectivă. Hanul a fost restaurat între anii 1969-1973.
Ca să nu credeţi cumva că în Bucureşti se găsesc numai clădiri comuniste, cabluri aeriene şi graffiti m-am gândit că a venit momentul să postez o fotografie cu una dintre clădirile frumoase din capitală. Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei a fost construit între anii 1899-1902 după proiectul arhitectului I. D. Berindei în stil baroc franţuzesc foarte la modă în epocă. Faţada este dominată de intrarea în clădire; deasupra intrării avem o copertină uriaşă în formă de scoică iar doi lei din piatră păzesc treptele şi uşa. George Enescu a locuit aici pentru o vreme, clădirea aparţinând soţiei sale Maria Cantacuzino. Enescu era adeptul unei vieţi mai simple şi el şi soţia sa au ales să locuiască într-o casă mai mică aflată în spatele palatului. Azi palatul conţine Muzeul George Enescu unde se găsesc expuse obiecte care au aparţinut marelui compozitor: partituri, manuscrise, instrumente muzicale cum ar fi unele dintre viorile sale. Îmi amintesc şi azi ce impresie a făcut asupra mea clădirea atunci când am văzut-o prima oară. Cred că aveam vreo 10 ani când o mătuşă ne-a dus pe mine şi pe verişoara mea într-o plimbare pe Calea Victoriei. Pe vremea aceea locuiam în Berceni, şi vă puteţi imagina ce impresie a făcut asupra mea palatul Cantacuzino după blocurile din Berceni. Mi s-a părut de pe altă lume, cea mai frumoasă clădire din lume 🙂
După cutremurul din 1977 Ceauşescu a decis “reconstruirea” Bucureştiului, după modelul oraşului Phenian din Coreea de Nord, proiect care a culminat cu imensa “Casa Poporului”, actualul Palat al Parlamentului. Casa Poporului era destinată să servească drept sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ca sediu al unor ministere precum şi ca rezidenţa personală a lui Ceauşescu. Construcţia a început în 1984 şi în momentul înlăturării lui Ceauşescu nu era încă terminată. Palatul Parlamentului deţine câteva recorduri, cum ar fi cea mai mare clădire parlamentară din lume sau locul doi în lume la capitolul “clădiri administrative”, după clădirea Pentagonului.
Casa Poporului a fost şi rămâne o clădire controversată. Unii o consideră un motiv de ruşine, o hidoşenie arhitecturală în timp ce alţii se mândresc cu recordurile deţinute de construcţie şi o consideră cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti. Personal fac parte din tabăra care detestă această imensitate, mai ales când considerăm ce s-a pierdut pentru realizarea proiectului. Pentru a face loc pentru noul “Centru Civic” s-au demolat peste 7 km² din vechiul centru al capitalei, incluzând conform wikipedia “19 biserici ortodoxe, 6 sinagogi, 3 biserici protestante, s-au mutat alte 8 biserici, şi s-au demolat peste 30.000 case particulare iar peste 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi”. Îmi aduc aminte o glumă care circula prin Bucureşti pe vremea aceea, cum că bulevardul din faţa Casei Poporului (actualul Bulevardul Unirii) urma să se numească nu “Victoria socialismului” după dorinţa lui Ceauşescu ci “Victoria socialismului asupra Bucureştiului”.
Din păcate am citit undeva că Palatul Parlamentului chiar e cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti. Ce să zic, oamenilor le pac recordurile. Am vizitat şi eu clădirea o singura dată, în 1990 când tocmai fusese dechisă pentru public; îmi amintesc doar nişte camere imense, dimensiunile fiind atât de excesive încât orice altceva (cum ar fi detaliile arhitecturale) trecea neobservat. Astăzi clădirea e folosită de Parlamentul Romaniei, iar în aripa de vest se află Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) deschis în 2004. Clădirea poate fi vizitată de către turişti.