Am aterizat la Bucureşti pe 23 decembrie, la timp pentru a înfuleca o masă de Crăciun delicioasă. Mă bucur că nu e încă foarte frig, mă aşteptam la mai rău. M-am bucurat şi că sfârşitul de an a fost unul însorit şi că încă n-am avut parte de atmosfera deprimantă care însoţeşte de obicei zilele de iarnă. Acum două zile m-am plimbat puţin prin centru cu intenţia de a fotografia decoraţiunile de Crăciun. Ca de obicei am făcut o gramadă de poze şi nu m-am putut hotărî care îmi place mai mult. Singura dezamăgire a fost Cişmigiul care comparat cu alţi ani mi s-a părut aglomerat, murdar şi plin de personaje dubioase.
Chiar dacă titlul meu n-ar fi dat în vileag subiectul fotografiei de azi, el n-ar fi fost greu de ghicit, campanila şi stilul arhitectural romanic specific nordului Italiei (regiunii Lombardiei) dând în vileag faptul că avem de-a face cu Biserica Italiană. Biserica Italiană “Preasfântul Mântuitor” este o biserică catolică, construită între anii 1915-1916, cu fonduri donate de regele Victor Emmanuel al III-lea, de Sfăntul Scaun, de ambasada Italiei şi de comunitatea italiană din România care în 1915 număra circa 7000 de persoane. Biserica este proprietatea statului italian şi se află pe cel mai aglomerat bulevard din Bucureşti, Nicolae Bălcescu. Arhitecţi au fost Mario Stoppa şi Giuseppe Furaboschi. Primul paroh, Antonio Mantica, a slujit aici până la sfârşitul anului 1949 când a fost arestat şi obligat să părăsească România. Cel de-al doilea paroh, Clemente Gatti, a slujit până în martie 1951 când a fost de asemenea arestat, condamnat la 15 ani închisoare şi în aprilie 1952 deportat. Biserica a fost închisă până în 1968, când a fost redeschisă cu prilejul vizitei în România a prim-ministrului italian Amintore Fanfani. Ea a rămas deschisă doar pentru slujbe ocazionale cum ar fi Paştele, Crăciunul, Sărbătoarea Maicii Domnului, etc. Biserica a fost redeschisă după Revoluţia din decembrie 1989. Casa parohială alăturată bisericii a fost construită în 1924 şi pentru o vreme a găzduit şcoala italiană. Campanila este înaltă de 27.75 m şi e dotată cu 4 clopote. Imobilele de apartamente care înconjoară biserica au fost ridicate în anii treizeci, modificând ambianţa din jurul bisericii.
Cine îşi mai aminteşte azi de Moş Gerilă (după toate aparenţele frate geamăn cu Moş Crăciun)? Aveam vreo cinci ani când l-am întâlnit (un coleg de serviciu cu ai mei, cu costum de moş, sac şi tot tacâmul). Am fost aşa de emoţionată că am uitat poezia pe care trebuia să o recit. Dar Moşul n-a fost rău, mi-a dat cadoul şi fără poezie. Ca mulţi din generaţia mea mă gândesc cu duioşie la anii copilăriei şi am senzaţia că am trăit o copilărie fericită (cu tot cu stat la cozi, lipsă de căldură sau apă caldă). Îmi dau seama că asta a fost şi în mare parte datorită părinţilor care au încercat în felul lor să mă protejeze de realităţiile vieţii în comunism.
Fotografia de mai sus e din Piaţa Romană. Următoarele două sunt de pe Magheru, unde văd că au refolosit unele dintre luminiţele de anul trecut. Ultima e rondul de la Universitate.