Caru cu bere

 Uncategorized  No Responses »
Oct 032009
 

English version

Atunci când sunt rugaţi să recomande un restaurant pentru cineva venit în vizită, cei mai mulţi bucureşteni aleg ca primă opţiune Carul cu bere. Chiar şi turiştii care nu cunosc pe nimeni la Bucureşti ajung la Caru cu bere, fiindcă restaurantul e trecut în toate ghidurile turistice. Proiectat ca un restaurant în stil bavarez, restaurantul ia ochii prin faţada elegantă şi prin decoraţiunile interioare: fresce, vitralii, balcoane, lemnul sculptat, ca să-i parafrazez pe cei de la Planeta Moldova, are di tăti. Carul cu bere funcţionează din 1879. Restaurantul e plin în fiecare seară ceea ce face rezervarea unei mese un lucru necesar, mai ales dacă vreţi să mâncaţi la nefumători. Mâncarea e românească standard, nimic deosebit, dar nici ceva care să dezamăgească, cu alte cuvinte papa bun. Porţiile sunt mari, aşa că fiţi atenţi ce şi cât comandaţi, ca să puteţi ajunge şi la papanaşi 🙂 În ciuda faptului că arată aşa elegant nu mi se pare un restaurant scump, dar asta depinde evident de ce comandaţi. La prânz au un meniu pentru studenţi (cu carnet de student) şi un meniu de pensionari (cu talon de pensie) pentru 19 lei (dacă îmi amintesc corect) şi un meniu business pentru 25 lei. Seara au dansuri şi muzică.

Contrast

 Uncategorized  No Responses »
Oct 022009
 

English version

Descrierea de “oraş al contrastelor” e considerată un clişeu printre scriitorii de literatură de călătorie, în primul rând pentru că poate fi aplicată cu succes multor oraşe din lumea asta. Cu toate acestea cred că se potriveşte ca o mănuşă Bucureştiului, care e un amestec fascinant de nou şi de vechi, de clădiri ca Ateneul Român şi de blocuri comuniste, de ruine şi de clădiri din sticlă proaspăt ridicate, de BMW-uri şi de Dacii. În fotografia de azi avem un exemplu de contrast între arhitectură veche şi arhitectură nouă, mai precis două sedii de bancă vecine: vechiul CEC, proiectat în stil eclectic de arhitectul francez Paul Gottereau şi construit între anii 1896-1900 şi noua Bucharest Financial Plaza, proiectată de Ruxandra Fotino şi Sorin Ştefănescu, construită aproape 100 de ani mai târziu, în 1994-1996, prima clădire înaltă din centrul vechi.

Hanul cu Tei

 Uncategorized  3 Responses »
Sep 142009
 

English version

Dat fiindcă am menţionat în postarea de ieri Hanul cu Tei, m-am gândit că ar fi un moment bun să spun câteva cuvinte despre fostul han şi să postez o fotografie a curţii interioare. Bucureştiul era pe vremuri plin de locuri ca acesta, unde călătorii şi comercianţii în trecere prin oraş puteau să se bucure de o masă bună şi un pahar de băutură şi să găsească adăpost pentru noapte. Din păcate multe dintre hanurile vechi fie au fost demolate fie sunt în ruină (cum ar fi Hanul Gabroveni din vecinătatea Hanului cu Tei). Deşi Hanul cu Tei nu mai este folosit pentru destinaţia sa iniţială, în ziua de azi adăpostind o galerie de artă, încă îşi păstrează ceva din pitorescul de atunci, din atmosfera secolului al XIX-lea. Curtea interioară leagă străzile Lipscani si Blănari. Hanul a fost construit in 1833-1834 de doi comercianţi, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Fiecare din ei era propietar pe 14 prăvălii, unul pe partea de răsărit, celălalt pe partea de apus a curţii. În ziua de azi parterul este ocupat cu galerii de artă, magazine de antichităţi, magazine cu materiale pentru artişti precum şi un bar. Etajul superior este lucrat în lemn şi cu geamuri mari, aşa cum se obişnuia la vremea respectivă. Hanul a fost restaurat între anii 1969-1973.

Micile detalii

 Uncategorized  No Responses »
Sep 132009
 

English version

Uneori frumuseţea stă în micile detalii, care fac un lucru banal să devină deosebit. În fotografia de azi vă prezint clanţa de la poarta Hanului cu Tei, unul dintre hanurile bucureştene de secol al XIX-lea, în prezent galerie de artă, aflat în Centrul Vechi între străzile Lipscani şi Blănari. Cred că am trecut pe lângă grilajul de fier de o sută de ori dar abia ultima dată când m-am plimbat pe Lipscani am observat vechea clanţă şi cât de interesant arată.

Pasajul Macca-Vilacrosse

 Uncategorized  2 Responses »
Aug 252009
 

English version

Vilacrosse şi Macca sunt cele două aripi ale unui pasaj acoperit cu sticlă, în formă de potcoavă, care astăzi adăposteşte cafenele, restaurante şi câteva magazine. E unul dintre locurile cele mai populare pentru o ieşire cu prietenii în Bucureşti, avantajul fiind că eşti ferit în caz de ploaie, dar cu toate acestea senzaţia e de afară, de lumină naturală. Aici găsim câte ceva pentru toate gusturile: sunt vreo două cafenele egiptene unde se poate fuma narghilea, o cafenea cu muzică bună pe nume Blues Cafe, un restaurant cu specific românesc, un bistro franţuzesc, chiar şi un restaurant chinezesc. Am petrecut multe seri plăcute bând vin cu prietenii la cafenelele din pasaj. Într-o seara de vară e foarte greu să găseşti o masă liberă. Pasajul a fost construit în 1890-1891 după un proiect al arhitectului Felix Xenopol. Dacă ar fi să ne luăm după eleganta arcadă de sticlă cred că intenţia iniţială era ca pasajul să aibă un aer franţuzesc. Asta era la sfârşitul secolului trecut pe vremea când se vroia transformarea Bucureştiului în “micul Paris”. Astăzi însă atmosfera e mai mult orientală, poate şi din cauza narghilelelor. În timpul comuniştilor pasajul s-a numit Pasajul Bijuteria după numele magazinului de bijuterii aflat în apropiere.

Centrul Vechi

 Uncategorized  No Responses »
Aug 242009
 

English version

Centrul Vechi al Bucureştiului, cunoscut şi sub numele de zona Lipscani sau Centrul Istoric, e ceea ce a rămas după ce Ceauşescu a terminat treaba începută de bombardamentele aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial. Ceea ce a rămas – în jur de 300 de case istorice, câteva biserici şi complexul Curtea Veche, fosta curte domnească a lui Vlad Ţepes – e în mare parte în grija Primăriei Municipiului Bucureşti care a amânat ani de zile restaurarea infrastructurii în zona Centrului Vechi. Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea Centrul Istoric a fost zona comercială a Bucureştiului, pâna la mijlocul secolului XX când, după venirea la putere a comuniştilor, comercianţii au fost arestaţi şi casele lăsate de izbelişte au fost ocupate de ţigani. Anii au trecut şi multe dintre casele frumoase din Centrul Vechi s-au degradat considerabil. După 1989 unii dintre foştii proprietari, sau urmaşii acestora şi-au revendicat şi şi-au obţinut înapoi proprietăţile, în timp ce alte case rămân încă în litigiu. Unele dintre clădiri au fost renovate şi azi adăpostesc restaurante, cafenele sau magazine, cum ar fi cele de pe Strada Smârdan. În cele din urmă în 2006 Primăria Capitalei a ales în urma unei licitaţii o firmă de construcţii spaniolă pentru proiectul de refacere a infrastructurii în Centrul Vechi. Din păcate la începutul acestui an lucrările au fost oprite din cauza unui conflict între primărie şi contractor. Câteva străzi au fost deja renovate, dar majoritatea sunt greu de umblat deoarece au fost deja săpate în vederea renovărilor. Am auzit mulţi oameni zicând că Centrul Vechi are potenţialul să devină o zona unică în Europa. Se pare că primăria a realizat deja lucrul acesta. Cred că e unic în Europa ca la început de secol XXI circulaţia în plin centru să se facă pe scânduri de lemn. Şi asta nu de ieri de azi, ci de câţiva ani buni.

 Newer Entries