Curtea interioară a Palatului Dacia

 Uncategorized  7 Responses »
Oct 112009
 

English version

Ca să fiu cinstită până acum câteva săptămâni n-am ştiut de existenţa locului din fotografia de azi. Cred că am trecut pe lângă clădirea care adăposteşte mica curte interioară de vreo mie de ori, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să intru prin gangul de intrare în curte. Pe la sfârşitul lui august m-am dus să fac poze pe Lipscani si m-am oprit să fac o poză plăcii de marmură fixată pe faţadă pe care scrie că “În această casă poetul Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul Timpul intre anii 1877 – 1879” după care m-am gândit să văd ce se ascunde în spatele gangului. Acolo am dat peste curtea interioară din fotografie, un loc liniştit, cu o mică fântânâ şi o statuie de bronz. Clădirea căreia îi aparţine curtea interioară e cea a Palatului Societăţii de Asigurări Dacia, construit în 1874.

Calea Victoriei noaptea – Partea a 4a

 Uncategorized  No Responses »
Oct 102009
 

English version

Reluând plimbarea nocturnă pe Calea Victoriei, ajungem la clădirea CEC-ului pe care am mai prezentat-o acum câteva zile în această fotografie. Proiectat în stil eclectic de arhitectul francez Paul Gottereau şi construit între anii 1896-1900, CEC-ul (Casa de Economii şi Consemnaţiuni) a fost singura bancă care a funcţionat în timpul regimului comunist. După liberalizarea din 1990 CEC-ul şi-a pierdut din clienţi (şi pot să înţeleg de ce, am intrat într-un sediu de-al lor prin 2002 şi m-am simţit de parcă m-am întors în timp, am dat de o funcţionară care ţipa la nişte bieţi bătrânei, a căror vină era că o întrerupseseră din croşetat) iar acum încearcă să recupereze teren sub titulatura de “CEC Bank” (şi o reclamă caraghioasă cu Andri Popa). Am citit mai de mult în ziar că primăria capitalei are de gând să mute Muzeul Municipiului Bucureşti în clădirea CEC, dar deocamdata văd că proiectul nu s-a materializat.

Calea Victoriei noaptea – Prima parte
Calea Victoriei noaptea – Partea a 2a
Calea Victoriei noaptea – Partea a 3a

Bulina roşie, continuare

 Uncategorized  No Responses »
Oct 052009
 

English version

Ca o continuare a postului de ieri m-am gândit să fotografiez o bulină de aproape. Pentru versiunea în engleză a blog-ului am scris o postare mai amănunţită despre ce înseamnă bulina roşie, un pic despre cutremurele prin care a trecut Bucureştiul şi cum influenţează bulina valoarea unei propietăţi, dar m-am gândit că pentru varianta în română a blogului explicaţiile nu sunt necesare. În cea de-a doua poză de azi e librăria de pe Lipscani căreia îi aparţine bulina.

Caru cu bere

 Uncategorized  No Responses »
Oct 032009
 

English version

Atunci când sunt rugaţi să recomande un restaurant pentru cineva venit în vizită, cei mai mulţi bucureşteni aleg ca primă opţiune Carul cu bere. Chiar şi turiştii care nu cunosc pe nimeni la Bucureşti ajung la Caru cu bere, fiindcă restaurantul e trecut în toate ghidurile turistice. Proiectat ca un restaurant în stil bavarez, restaurantul ia ochii prin faţada elegantă şi prin decoraţiunile interioare: fresce, vitralii, balcoane, lemnul sculptat, ca să-i parafrazez pe cei de la Planeta Moldova, are di tăti. Carul cu bere funcţionează din 1879. Restaurantul e plin în fiecare seară ceea ce face rezervarea unei mese un lucru necesar, mai ales dacă vreţi să mâncaţi la nefumători. Mâncarea e românească standard, nimic deosebit, dar nici ceva care să dezamăgească, cu alte cuvinte papa bun. Porţiile sunt mari, aşa că fiţi atenţi ce şi cât comandaţi, ca să puteţi ajunge şi la papanaşi 🙂 În ciuda faptului că arată aşa elegant nu mi se pare un restaurant scump, dar asta depinde evident de ce comandaţi. La prânz au un meniu pentru studenţi (cu carnet de student) şi un meniu de pensionari (cu talon de pensie) pentru 19 lei (dacă îmi amintesc corect) şi un meniu business pentru 25 lei. Seara au dansuri şi muzică.

Contrast

 Uncategorized  No Responses »
Oct 022009
 

English version

Descrierea de “oraş al contrastelor” e considerată un clişeu printre scriitorii de literatură de călătorie, în primul rând pentru că poate fi aplicată cu succes multor oraşe din lumea asta. Cu toate acestea cred că se potriveşte ca o mănuşă Bucureştiului, care e un amestec fascinant de nou şi de vechi, de clădiri ca Ateneul Român şi de blocuri comuniste, de ruine şi de clădiri din sticlă proaspăt ridicate, de BMW-uri şi de Dacii. În fotografia de azi avem un exemplu de contrast între arhitectură veche şi arhitectură nouă, mai precis două sedii de bancă vecine: vechiul CEC, proiectat în stil eclectic de arhitectul francez Paul Gottereau şi construit între anii 1896-1900 şi noua Bucharest Financial Plaza, proiectată de Ruxandra Fotino şi Sorin Ştefănescu, construită aproape 100 de ani mai târziu, în 1994-1996, prima clădire înaltă din centrul vechi.

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu

 Uncategorized  No Responses »
Oct 012009
 

English version

La câţiva paşi de Piaţa Universităţii, după ce treci de o piaţă mică cu fântână, se găseşte clădirea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti. Clădirea e un hibrid, fiind alcătuită dintr-o aripă veche şi două aripi noi. Aripa veche, care apare în fotografia de azi, a fost proiectată de arhitectul Grigore Cherchez în 1912 în tradiţia stilului brâncovenesc, stil arhitectural dezvoltat în Ţara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), caracterizat printr-o îmbinare între motive orientale şi elemente ale Renaşterii italiene. În cazul de faţă, stilul brâncovenesc se distinge prin prezenţa loggiei pe faţadă, a coloanelor şi balustradelor ornamentate. Clădirea i-a fost dedicată lui Ion Mincu, considerat unul dintre cei mai mari arhitecţi români. Aripile noi au fost adăugate între anii 1963 şi 1968. Iniţiată de Societatea Arhitecţilor Români în 1892, şcoala de arhitectură a devenit instituţie de stat in 1897 purtând denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură iar în 1904 a căpătat statutul de instituţie independentă de învăţământ superior sub numele de Şcoala Superioară de Arhitectură. În prezent, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu oferă specializări în arhitectură, urbanism, conservare şi restaurare şi design interior.

Arhitectură interbelică

 Uncategorized  6 Responses »
Sep 282009
 

English version

Petre Antonescu, cel care a proiectat Facultatea de Drept, subiectul fotografiei din postul de ieri, este şi arhitectul celor două clădiri elegante din fotografia de azi, clădiri aflate la capătul sudic al Căii Victoriei, în Piaţa Naţiunilor Unite. Clădirile au fost ridicate între anii 1928-1930 şi în ele şi-au avut sediul în perioada interbelică societăţile de asigurare Adriatica şi Agricola Fonciera. În ciuda faptului că nu au fost încă renovate, cred că se poate observa foarte uşor că avem de-a face cu două construcţii deosebite. Ceea ce le distinge clar faţă de alte imobile din acea perioadă este modul inventiv în care arhitectul a tratat acoperişurile clădirilor.

Nu vreau să-mi dau aici (pe larg 🙂 ) cu părerea despre afişul publicitar care acoperă jumătare din clădire fiindcă sper să scriu mai încolo o postare pe tema uriaşelor afişe publicitare care s-au răspândit ca o plagă prin tot Bucureştiul. Drept care o să mă limitez la o singură întrebare: chiar nu avem destule blocuri în Bucureşti pe care să punem afişe, trebuie neapărat să le punem pe clădiri istorice?

Facultatea de Drept

 Uncategorized  2 Responses »
Sep 272009
 

English version

Clădirea cu arhitectură serioasă din fotografia de azi e Facultatea de Drept din Bucureşti, parte din Universitatea din Bucureşti. A fost construită in 1935 în stil neo-clasic după planurile arhitectului Petre Antonescu. Deasupra intrării, pe faţadă, se găsesc statuile a cinci mari jurişti antici Licurg, Solon, Cicero, Papinian şi Justinian. Statuile sunt opera sculptorilor Ion Jalea şi Costin Georgescu.

Hanul cu Tei

 Uncategorized  3 Responses »
Sep 142009
 

English version

Dat fiindcă am menţionat în postarea de ieri Hanul cu Tei, m-am gândit că ar fi un moment bun să spun câteva cuvinte despre fostul han şi să postez o fotografie a curţii interioare. Bucureştiul era pe vremuri plin de locuri ca acesta, unde călătorii şi comercianţii în trecere prin oraş puteau să se bucure de o masă bună şi un pahar de băutură şi să găsească adăpost pentru noapte. Din păcate multe dintre hanurile vechi fie au fost demolate fie sunt în ruină (cum ar fi Hanul Gabroveni din vecinătatea Hanului cu Tei). Deşi Hanul cu Tei nu mai este folosit pentru destinaţia sa iniţială, în ziua de azi adăpostind o galerie de artă, încă îşi păstrează ceva din pitorescul de atunci, din atmosfera secolului al XIX-lea. Curtea interioară leagă străzile Lipscani si Blănari. Hanul a fost construit in 1833-1834 de doi comercianţi, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Fiecare din ei era propietar pe 14 prăvălii, unul pe partea de răsărit, celălalt pe partea de apus a curţii. În ziua de azi parterul este ocupat cu galerii de artă, magazine de antichităţi, magazine cu materiale pentru artişti precum şi un bar. Etajul superior este lucrat în lemn şi cu geamuri mari, aşa cum se obişnuia la vremea respectivă. Hanul a fost restaurat între anii 1969-1973.

 Newer Entries