Jan 212010
 

English version

Mărturisesc că îmi place foarte mult arhitectura interbelică. Cred că nu era greu de ghicit acest lucru având în vedere faptul că seria de fotografii pe această temă a ajuns la partea a şasea. Îmi plac toate stilurile şi toate formele interbelice, nu contează dacă vorbim de Modernism, Bauhaus sau Art Deco. Poate şi de aceea îmi place să mă plimb pe bulevardele Bălcescu şi Magheru, deşi sunt cele mai aglomerate artere din Bucureşti. Majoritatea clădirilor de pe aceste bulevarde au fost construite între 1920 şi 1940 şi din punctul meu de vedere sunt o adevărată desfătare arhitecturală aşa că m-am gândit să arăt aici pe blog câteva dintre cele mai interesante exemple. Pentru azi am ales Blocul Creditul Minier, aflat la intersecţia dintre Bălcescu şi Batiştei. A fost construit în 1937 după planurile arhitectutului State Baloşin. Îmi place elementul de colţ mai înalt şi modul în care se integrează el în restul clădirii. Mai îmi plac şi balcoanele cu detalii Art Deco. Am încercat timp de vreo jumătate de an să prind clădirea fară banner, dar s-a dovedit a fi o misiune imposibilă.

Dec 222009
 

English version

În încercarea de a face clienţii să le treacă pragul, multe magazine s-au aliniat spiritului sărbătorilor şi şi-au decorat faţadele cu luminiţe, globuri şi brazi de Crăciun. E şi cazul clădirii din imagine, Magazinul Victoria de pe Calea Victoriei. Ultima dată când am intrat în el, Victoria arăta mai mult a bazar decât a magazin modern fie el şi “universal”, dar lucrurile n-au stat întotdeauna aşa. La vremea când a fost construit, Magazinul Victoria purta numele de Galeries Lafayette şi era un magazin modern modelat după marile magazine pariziene. El introducea la Bucureşti o nouă formulă comercială, magazinul universal, până atunci bucureştenii fiind obişnuiţi cu prăvăliile mici din zona Lipscani. Victoria a fost construit în 1928 în stil Art Deco, după planurile arhitectului Herman Clejan. Magazinul a stat şi la baza unui banc celebru din perioada comunistă, banc bazat pe sloganul magazinului de la acea vreme “Magazinul Victoria, 50 de magazine într-unul singur”, care putea fi văzut pe peretele dinspre Poliţia Capitalei. Bancul era legat de salamul Victoria, “un salam in 50 de magazine” potrivit bancului, o aluzie la lipsa de alimente din perioada comunistă.

Dec 202009
 

English version

Din nou online după mai bine de 48 de ore de absenţă. Nu, n-am rămas înzăpezită mai ştiu eu pe unde, şi nici n-am fost în pauză de cumpărături ci hard disk-ul de la server cumpărat şi instalat la sfârşit de iunie şi-a dat obştescul sfârşit după numai 6 luni de funcţionare. Aşa că timp de două zile bărbatu-meu s-a chinuit să recupereze datele (ultimul back up era de acum 10 zile) şi să instaleze un nou server. Iar azi în fine totul e online, fără să fi pierdut nimic. Sper că acum mi s-a schimbat norocu şi păţania asta n-o să se întâmple din nou.

Prima fotografie după această pauză înfăţişează tot clădirea al cărei turn apărea în reflecţia ultimul post, de data asta dintr-o perspectivă directă, de la nivelul străzii. După cum am menţionat în postul anterior, clădirea se află pe Calea Victoriei şi e cunoscută sub numele de clădirea Adriatica. A fost ridicată în stil modernist în anii 1936-1937 de către arhitecţii Rudolf Fraenkel, Teller şi Dem Săvulescu. Dând click aici puteţi vedea o poză cu clădirea de la sfârşitul anilor 30.

Dec 192009
 

English version

După cum am menţionat într-o postare anterioară îmi plac mult fotografiile cu reflexii. Cred că prin exploatarea lor se pot obţine nişte efecte fotografice deosebite, dându-ne în acelaşi timp o nouă perspectivă de a privi lucrurile. Drept care pentru azi vă propun una din încercările mele de a obţine o reflexie frumoasă. Fotografia am făcut-o pe Calea Victoriei şi reprezintă turnul de la clădirea de birouri Adriatica (1936) reflectându-se la apus în clădirea Hotelului Novotel.

Dec 172009
 

English version

Statuile din fotografiile de acum patru zile aparţin clădirii din poza de azi: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti, o casă de început de secol aflată pe bulevardul Lascăr Catargiu. A fost construită între anii 1908-1910 de arhitectul I. D. Berindei pentru Amiralul Vasile Urseanu (1848-1926) a cărui pasiune era astronomia şi care a fost preşedintele primei societăti româneşti de astronomie, Societatea Astronomică, înfiinţată în 1908. Casa, construită din fonduri proprii de Urseanu pentru a fi folosită drept observator astronomic al societăţii, are o cupolă în partea cea mai înaltă (nevizibilă din unghiul din care am făcut eu poza) şi a fost dotată cu o lunetă Zeiss. După moartea amiralului, casa a trecut în moştenirea soţiei sale care în 1933 o donează primăriei pentru a fi folosită ca Pinacoteca Municipiului Bucureşti. Observatorul astronomic a rămas în continuare în funcţiune în clădire. În 1949 cele mai valoroase tablouri ale Pinacotecii au fost preluate de Galeria Naţională, cele rămase formând Muzeul de Artă a Municipiului Bucureşti care a fuzionat cu Muzeul de Istorie al Bucureştiului, iar în clădire s-a înfiinţat Muzeul Ştiinţelor Experimentale, inagurat în 1950 în care a fost integrat şi Observatorul Astronomic. Astăzi Obsevatorul ţine de Muzeul Municipiului Bucureşti şi este deschis publicului.

Mai multe poze şi câteva detalii în plus găsiţi şi la Bucureştii noi şi vechi.

Trebuie să remarc că am fost plăcut impresionată de pagina de web a observatorului. Spre deosebire de multe alte pagini de web ale unor instituţii oficiale din România a lor e bine făcută: se încarcă repede, nu are reclame clipind din toate direcţiile, gif-uri mişcătoare sau mai ştiu eu ce brizbrizuri, are informaţii utile, bine catalogate, navigarea prin site e foarte uşoară şi pagina merge bine chiar şi în Chrome. Bravo pentru o treabă bine făcută.

Dec 102009
 

English version

Pentru azi, un bloc comunist reflectându-se într-o banală clădire de sticlă, din cele pe care le poţi vedea azi în toată lumea şi care în majoritatea cazurilor sunt nişte plictiseli arhitecturale. Din păcate şi ele sunt parte din Bucureşti şi de aceea am decis să le fotografiez.

Dec 042009
 

English version

În septembrie am vorbit un pic despre bulevardul Magheru şi despre clădirile interbelice care îl mărginesc. Pentru cei care sunt amatori de arhitectură modernistă şi Art Deco, Magheru e o adevărată desfătare; majoritatea clădirilor au fost construite între 1920 şi 1940. O să încerc să arăt aici pe blog câteva dintre cele mai interesante clădiri. Primul exemplu vine tot de la Arghir Culina, arhitectul clădirii din postarea de ieri şi al celei din fotografia de azi, Hotelul Ambasador, care a fost construit în 1937-1938 şi inaugurat în 1939. Hotelul are un plan interesant în formă de U, cu etajele superioare retrase.

Şi tot în fotografia de azi mai putem vedea şi omniprezentele cablurile care împânzesc spaţiul aerian al Bucureştiului.

Dec 032009
 

English version

De la un palat în stil renascentist trecem la o clădire de birouri modernă. În fotografia de azi vă prezint o parte dintr-o clădire frumoasă aflată pe Hristo Botev în apropiere de Rosseti. A fost construită între 1925-1928 după planurile lui Arghir Culina, arhitectul fiind şi proprietarul clădirii.

Dec 022009
 

English version

Palatul de Justiţie a fost construit între anii 1890-1895 după planurile arhitectului francez Albert Ballu şi terminat sub îndrumarea lui Ion Mincu care a realizat şi interioarele. Clădirea este realizată în stilul Renaşterii franceze. În fotografia de azi se poate vedea faţada cu intrarea principală, încadrată de 6 coloane în ale căror nişe se găsesc statuile cu tematică de drept realizate de Karl Stork. Ele poartă nume precum Legea, Dreptatea, Justiţia etc. Din cauză că a fost construit pe un teren fragil pe malul Dâmboviţei clădirea a fost deteriorată la cutremure, necesitând reconsolidări repetate. Ultima mare reconsolidare s-a realizat între 2003 şi 2006. Încă mă întreb cum de a scăpat la demolările din anii 80 (cine ştie, poate că i se pregătea ceva, dar n-a mai fost timp).