Mai tineţi minte campania socială lansată de Apa Nova acum doi ani, intitulată “De ce iubim Bucureştiul”? Am avut intenţia să fotografiez unele dintre afişe şi indicatoarele de străzi (indicatoare pe care scria dacă vă mai amintiţi “Strada unde am pupat-o pe Ana”, “Strada unde a locuit bunica” etc) dar am călătorit mult în perioada aia şi când m-am întors în oraş la un moment dat toate semnele dispăruseră. Duminică trecută mă plimbam pe Ştirbei când ce să vezi, am găsit indicatorul din fotografie.
Ca o continuare a postului de ieri m-am gândit să fotografiez o bulină de aproape. Pentru versiunea în engleză a blog-ului am scris o postare mai amănunţită despre ce înseamnă bulina roşie, un pic despre cutremurele prin care a trecut Bucureştiul şi cum influenţează bulina valoarea unei propietăţi, dar m-am gândit că pentru varianta în română a blogului explicaţiile nu sunt necesare. În cea de-a doua poză de azi e librăria de pe Lipscani căreia îi aparţine bulina.
Parisul are Sena, Londra are Tamisa iar Bucureştiul are … Dâmboviţa. Pe care am prilejul s-o admir zilnic fiindcă locuiesc foarte aproape de splai. Am fost plăcut surprinsă să descopăr că wikipedia are o pagină dedicată Dâmboviţei, pagină bine realizată şi interesantă. Ca să sumarizez informaţia citită acolo, Dâmboviţa a constituit multă vreme sursa de apă potabilă a Bucureştiului, dar în prezent apele ei sunt foarte poluate datorită deversărilor din canalizare şi industrie. Dămboviţa obişnuia să inunde periodic Bucureştiul, lucru care nu se mai întâmplă azi, datorită faptului că a fost canalizată în 1970, pe toată albia care trece prin Bucureşti. N-a fost folosită niciodată pentru navigare.
Azi Bucureştiul împlineşte 550 de ani de existenţă, mai precis 550 de ani de la 20 septembrie 1459 când a fost menţionat pentru prima oară într-un document oficial de către Vlad Ţepeş. Săpăturile arheologice arată existenţa unor comunităţi mai vechi în aria Bucureştiului dar 1459 este prima dată când aşezarea este atestată cu numele de Bucureşti.
Nu m-am putut decide ce poză să postez cu ocazia aniversării, aşa că mi-a venit ideea să fac un colaj. Colajul conţine fotografii şi noi şi mai vechi, unele pe care le-aţi văzut deja precum şi altele noi. Fiecare poză în parte arată una din multele feţe ale Bucureştiului. E prima oară că fac un colaj aşa că îmi cer scuze dacă am mai greşit pe ici pe colo pe la colţuri.
În multe ţări din lume, mai ales în Europa de Nord sau în SUA, poţi vedea drapelul naţional abordat la balcoane sau în faţa caselor. Românii pe de altă parte nu au acest obicei. Anul trecut Băsescu a stârnit un val de discuţii când a cerut populaţiei să abordeze drapelul naţional la balcoane de 1 Decembrie. Bănuiesc că mulţi bucureşteni au acasă un steag al României, doar le vedem cu toţii scoase de la naftalină de câte ori echipa naţională de fotbal câştigă câte un meci şi lumea se adună în Piaţa Universităţii (deşi nici asta nu s-a mai întâmplat de mult). Cred însă că suntem departe de ţări ca Norvegia unde potrivit unui sondaj pe care l-am găsit pe web, doar 6% din populaţie nu deţine un steag naţional. Ca urmare am fost un pic mirată să văd câteva steaguri la balcoane pe Bulevardul Unirii, mai ales că mai sunt câteva luni până la 1 Decembrie.
Luna septembrie atrage dupa ea unele dintre tradiţiile de toamnă cele mai iubite de români: culesul viei şi făcutul vinului de casă. Şi cum în general bucureştenii nu au cine ştie ce curte, sau n-au curte de loc dacă stau la bloc, am întâlnit mulţi care îşi procură materia primă pentru făcut vin de la piaţă, după cum ilustrează şi fotografia de azi.
Azi am o zi plină (prietenii ştiu de ce 🙂 ) aşa că n-am avut timp să scriu ceva mai acătării. Mii de scuze. Ne revedem mâine. Până atunci vă las în compania acestei frumoase creaturi, pe care am pozat-o în Cişmigiu.
Multe dintre blogurile pe care le urmăresc, mă refer aici la blogurile înrudite cu al meu, care publică zilnic câte o fotografie dintr-un anumit loc sau oraş, au avut zilele acestea câte o postare intitulată “S-a sfârşit vara”. Sunt bloguri dedicate unor locuri aflate ca şi Bucureştiul în emisfera nordică, acea jumătate de planetă aflată la nord de Ecuator. După două zile de ploaie şi o scădere de temperatură care m-a făcut să-mi scot pulovărul din dulap şi să-mi pun sandalele la păstrare, e timpul să scriu şi eu la rândul meu postarea cu tema “vara s-a terminat”. Deşi prognoza meteo pentru Bucureşti prezice o încălzire în următoarele zile (dar în continuare e foarte probabil să plouă) a venit vremea să tastez cu tristeţe cuvintele “A venit toamna (…acoperă-mi inima cu ceva)”. De acum şi până la sfârşitul lui martie va fi sărbătoare de câte ori vom vedea soarele pe cer. Copii încep şcoala săptămâna viitoare iar în curând gripele vor face ravagii (nu prea mari sper) printre bucureşteni. Terasele de vară se vor închide în câteva zile şi cu totii vom începe să petrecem din ce în ce mai mult timp în casă. Partea bună e că sărbătorile de iarnă se aproprie cu paşi repezi.
Am promis ieri că voi continua povestea cablurilor aeriene din Bucureşti drept care fotografia de astăzi e a unui stălp de pe bulevardul Magheru. N-am ales un exemplu extrem, majoritatea stâlpilor din centru arată la fel. În fapt am văzut mulţi stâlpi mai încărcaţi decât cel din poză. Unii par gata să se prăbuşească în orice moment. Sper doar că nimeni nu va fi prin preajmă când se va întâmpla.
Inspirată de un post de pe Buenos Aires Perceptions, un blog de fotografii din Buenos Aires am decis să fac o fotografie similară cu cablurile aeriene din Bucureşti. În poza de azi puteţi observa talmeş-balmeşul aerian de la intersecţia dintre Calea Griviţei şi Buzeşti. Unele dintre cabluri sunt de la transportul public din Bucureşti dar majoritatea sunt cabluri de telefonie, cablu tv sau de Internet. Bănuiesc că la un moment dat numărul de cabluri va deveni aşa de mare, că cei responsabili vor fi nevoiţi să le îngroape. Îmi aduc aminte că anul trecut am citit în presă despre o directivă a Comunităţii Europene potrivit căreia toate ţările membre trebuie să-şi îngroape cablurile până în 2010. Siiigur… 🙂 O să vedem şi asta, cam pe când o face plopul pere. Poftiţi şi mâine pentru că … Va urma!