Odată cu noile căderi de zăpadă, statuilor din oraş le-au fost distribuite pături albe, ca să se poată proteja de frig 🙂 E şi cazul statuii din fotografia de azi reprezentându-l pe pe Gheorghe Lazăr, una dintre cele patru statui din Piaţa Universitătii.
Cine îşi mai aminteşte azi de Moş Gerilă (după toate aparenţele frate geamăn cu Moş Crăciun)? Aveam vreo cinci ani când l-am întâlnit (un coleg de serviciu cu ai mei, cu costum de moş, sac şi tot tacâmul). Am fost aşa de emoţionată că am uitat poezia pe care trebuia să o recit. Dar Moşul n-a fost rău, mi-a dat cadoul şi fără poezie. Ca mulţi din generaţia mea mă gândesc cu duioşie la anii copilăriei şi am senzaţia că am trăit o copilărie fericită (cu tot cu stat la cozi, lipsă de căldură sau apă caldă). Îmi dau seama că asta a fost şi în mare parte datorită părinţilor care au încercat în felul lor să mă protejeze de realităţiile vieţii în comunism.
Fotografia de mai sus e din Piaţa Romană. Următoarele două sunt de pe Magheru, unde văd că au refolosit unele dintre luminiţele de anul trecut. Ultima e rondul de la Universitate.
“…Din centru pân’ la Şosea…”
Ieri am făcut câteva poze nocturne prin Bucureşti aşa că pregătiţi-vă să fiţi bombardaţi cu ele în următoarele câteva zile. Pentru azi, rondul de la Piaţa Universităţii.
A început stagiunea teatrală. Iubesc teatrul, este forma de artă care îmi place cel mai mult după film, probabil fiindcă atunci când era mică ai mei mă duceau la teatru în fiecare săptămână. În cazul meu tristeţea că s-a dus vara e un pic îmbunată de faptul că toamna începe stagiunea teatrală. Aşa că pentru azi m-am decis să postez o fotografie cu Teatrul Naţional din Bucureşti, o clădire masivă aflată în Piaţa 21 Decembrie 1989. A fost construit în 1973 dupa proiectul unui grup de arhitecţi români. Veche clădirea a Teatrului Naţional a fost distrusă în bombardamentele din al doilea război mondial, iar locul pe care se afla teatrul e ocupat în prezent de un hotel. Actuala clădire a Teatrului Naţional a fost modificată ulterior, în 1984, când a căpătat faţada pe care o putem vedea azi. Teatrul are patru săli de spectacole. În cazul că vreţi să vedeţi un spectacol bun, recomand cu căldură “Inimă de câine” de Bulgakov în regia lui Yuriy Kordonskiy, cu Victor Rebengiuc şi extraordinarul Marius Manole. Ca să înţelegeţi căt de maniacă sunt când vine vorba de teatru, pot să ma laud că am văzut piesa de patru ori 🙂
La câţiva paşi de Piaţa Universităţii, după ce treci de o piaţă mică cu fântână, se găseşte clădirea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti. Clădirea e un hibrid, fiind alcătuită dintr-o aripă veche şi două aripi noi. Aripa veche, care apare în fotografia de azi, a fost proiectată de arhitectul Grigore Cherchez în 1912 în tradiţia stilului brâncovenesc, stil arhitectural dezvoltat în Ţara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), caracterizat printr-o îmbinare între motive orientale şi elemente ale Renaşterii italiene. În cazul de faţă, stilul brâncovenesc se distinge prin prezenţa loggiei pe faţadă, a coloanelor şi balustradelor ornamentate. Clădirea i-a fost dedicată lui Ion Mincu, considerat unul dintre cei mai mari arhitecţi români. Aripile noi au fost adăugate între anii 1963 şi 1968. Iniţiată de Societatea Arhitecţilor Români în 1892, şcoala de arhitectură a devenit instituţie de stat in 1897 purtând denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură iar în 1904 a căpătat statutul de instituţie independentă de învăţământ superior sub numele de Şcoala Superioară de Arhitectură. În prezent, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu oferă specializări în arhitectură, urbanism, conservare şi restaurare şi design interior.
În urmă cu aproape 2 luni am văzut că micul părculeţ de pe colţul de sud-est al Pieţii Universităţii (cel cu Spitalul Colţea şi clădirea Ministerului Agriculturii) a intrat din nou în renovare. Ştiind că parcul a fost reamenajat nu de mult timp, mai precis acum vreo doi ani, m-am întrebat, probabil ca şi alţi bucureşteni, de ce e nevoie de o nouă renovare. Ce am citit prin ziare era că se vor face “lucrări de reabilitare a fântânii arteziene şi montarea unor elemente de decor”. Elementele de decor s-au dovedit a fi o uriaşă vioară de bronz, realizata de artistul Ioan Bolborea, după o schiţă a artistei italiene Domenica Regazzoni. Domenica Regazzoni este autoarea unui ciclu de viori, cea instalată în Piaţa Universităţii fiind «Vioara spartă». Lăsând la o parte vioara, asupra căreia nu m-am decis dacă îmi place sau nu, apreciez acest colţ de verdeaţă aflat chiar in inima unui loc atât de haotic ca Bucureştiul. E un loc unde te poţi opri o clipă să-ţi tragi sufletul, uitându-te la lumea nebună din jur.
