Sep 302009
 

English version

Azi e o altă zi nebună în care voi fi pe drum preţ de 20 de ore şi în care nu voi avea timp să scriu o postare lungă. Dar n-am vrut să pierd ziua, aşa că m-am gândit să postez o fotografie despre al cărei subiect am scris deja, doar că fotografia e făcută din alt unghi decât cea din postarea iniţială. Postarea cu pricina a fost una dintre primele aşa că unii dintre voi chiar s-ar putea să o fi pierdut. Subiectul de azi este statuia lui Iuliu Maniu din Piaţa Revoluţiei, iar postarea iniţială o găsiţi aici.

Sep 172009
 

English version

În urmă cu aproape 2 luni am văzut că micul părculeţ de pe colţul de sud-est al Pieţii Universităţii (cel cu Spitalul Colţea şi clădirea Ministerului Agriculturii) a intrat din nou în renovare. Ştiind că parcul a fost reamenajat nu de mult timp, mai precis acum vreo doi ani, m-am întrebat, probabil ca şi alţi bucureşteni, de ce e nevoie de o nouă renovare. Ce am citit prin ziare era că se vor face “lucrări de reabilitare a fântânii arteziene şi montarea unor elemente de decor”. Elementele de decor s-au dovedit a fi o uriaşă vioară de bronz, realizata de artistul Ioan Bolborea, după o schiţă a artistei italiene Domenica Regazzoni. Domenica Regazzoni este autoarea unui ciclu de viori, cea instalată în Piaţa Universităţii fiind «Vioara spartă». Lăsând la o parte vioara, asupra căreia nu m-am decis dacă îmi place sau nu, apreciez acest colţ de verdeaţă aflat chiar in inima unui loc atât de haotic ca Bucureştiul. E un loc unde te poţi opri o clipă să-ţi tragi sufletul, uitându-te la lumea nebună din jur.

Aug 032009
 

English version

Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) a fost unul dintre cei mai proeminenţi politicieni români, ocupând de 3 ori postul de prim-ministru al României între anii 1928-1933. Maniu a fost un adversar declarat al politicii de influenţa a Rusiei, motiv pentru care a fost închis de către comunişti în 1947, când aceştia au ajuns la putere. S-a stins din viaţa în 1953 în închisoarea din Sighet. Statuia sa, opera a artistului Mircea Spătaru se găseşte in Piaţa Revoluţiei, în faţa fostului sediu al Partidului Comunist Român. Îmi place statuia pentru că e modernă, expresivă şi plină de patos, ceva diferit fată de statuile standard de secol al XIX-lea de care Bucureştiul este plin.