Pentru azi, un Trăbănţel pictat într-o manieră cam înfricoşătoare, care pare că n-a mai fost mutat din loc de ceva timp.
Într-un oraş care în ultima decadă a devenit paralizat de trafic, metroul e de departe modul de transport public cel mai eficient. Inaugurat în 1979, cu tronsonul Timpuri Noi – Semănătoarea, metroul numără în prezent 4 tronsoane şi 49 de staţii. Principalul neajuns al reţelei e că nu acoperă tot oraşul, deşi de câţiva ani s-au reluat lucrările de extindere (mă întreb oare când vom avea un tronson până la aeroport). Restul plâgerilor le ştim cu toţii: aşteptare lungă, aglomerat dimineaţa şi seara. Cu toate astea, în opinia mea, e singurul pe care te poţi baza dacă ai nevoie să străbaţi oraşul în miezul zilei. În urmă cu 5 ani când am căutat locuinţă una din cerinţele asupra căreia am insistat a fost să fie aproape de o staţie de metrou. Şi azi mă felicit pentru alegere. Fotografia de azi înfăţişează staţia de metrou Gara de Nord.
Ultima dată, promit 🙂 De mâine găsesc alt subiect. Cât despre poza de azi, bănuiesc că nu mai are nevoie de explicaţii. Dar pentru orice eventualitare, este vorba de panoul cu mersul trenurilor din Gara de Nord. Mi-a plăcut cât de colorat e, aşa că am decis să-l pozez.
M-am gândit să mai scriu şi azi câteva rânduri legate de Gara de Nord. Ca să fiu sinceră, mi-e greu să apreciez Gara de Nord la adevărata ei valoare. În materie de gări am văzut şi mai bune şi mai rele în călătoriile mele. Eu una m-am simţit întotdeauna în siguranţă la Gara de Nord, nu mi s-a furat nimic, n-am avut nici o experienţă neplăcută după cum mi-au povestit alţii. Cred că m-a ajutat şi faptul că vorbesc limba română 🙂 Nu e o staţie de tren foarte aspectuoasă dar cred că s-a îmbunătăţit în ultimii zece ani. E evident că mai e loc de mai bine. Nu ştiu de ce dar atmosfera e un pic demodată, nu arată a staţie de tren modernă (mă rog, asta nu e neapărat un lucru rău). Ce se mai poate găsi aici: în capătul peroanelor sunt câteva chioşcuri de unde se pot cumpăra ziare şi reviste, biscuiţi şi cola. Sunt de asemenea şi câteva locuri unde se poate mânca ceva, incluzând un McDonalds (locul preferat de mers la baie în Gara de Nord, atât de preferat încât ai nevoie de un cod ca să intri la baie, cod pe care îl primeşti când cumperi ceva; de fapt n-am mai fost acolo de ceva timp nu ştiu dacă mai au acelaşi sistem). Până de curând dacă n-aveai bilet trebuia să plăteşti intrarea în gară, adică să cumperi “bilet de însoţitor”. În fapt scopul era să elimine cerşetorii şi copii străzii (care oricum se descurcau să intre şi fără bilet de însoţitor). Acum se pare că au renunţat la sistem fiindcă ultimele dăţi când am fost la gară n-a trebuit să plătesc la intrare.
Gara de Nord este destinaţia cea mai probabilă pentru călătorul sosit la Bucureşti cu trenul, fiind gara principală a Bucureştiului. Aici se termină călătoria pe drumul de fier şi începe explorarea oraşului. De aici pleacă şi aici sosesc zilnic trenuri cu destinaţii naţionale şi internaţionale, Gara de Nord având legături cu un număr de oraşe din afara României cum ar fi Budapesta, Viena, Sofia, Bratislava, Chişinău, Belgrad, Praga, Veneţia etc. Gara s-a numit la început Gara Târgoviştei de la vechiul nume al actualei Calea Griviţei, care în acele vremuri se numea Calea Târgoviştei. A fost dată în folosinţă în 1872.